20.6 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGarda Financiară a descins la Rânca

Garda Financiară a descins la Rânca

Garda Financiară Gorj a suspendat activitatea a trei firme care îşi desfăşoară activitatea în zona montană Rânca. Patru echipe de comisari ai Gărzii Financiare Gorj au întreprins recent acţiuni de control operativ, inopinat, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la agenţii economici care desfăşoară activităţi economice (comerţ, alimentaţie publică, prestări servicii turistice) în staţiunea Rânca. Au fost verificaţi nouă agenţi economici care au şi fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în sumă totală de 31.500 de lei şi s-au dispus sancţiuni complementare, constând în confiscări de bunuri şi sume în valoare de 24.016 lei. Comisarul-şef al Gărzii Financiare Gorj, Gigel Gheorghe Capotă, a declarat că principalele nereguli constatate se referă la utilizarea necorespunzătoare a aparatelor de marcat electronice (neemiterea de bonuri fiscale clienţilor), comercializarea de mărfuri fără documente legale de provenienţă şi intrare în gestiune sau întocmirea necorespunzătoare şi la timp a documentelor primare de evidenţă a operaţiunilor economice derulate.

Cu activitatea suspendată

În cazul a trei societăţi comerciale s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de trei luni pentru neînregistrarea vânzărilor în casele de marcat (două unităţi de comerţ cu amănuntul şi o unitate de cazare şi alimentaţie publică), iar la o unitate de cazare care nu era dotată cu aparat de marcat electronic fiscal s-a dispus suspendarea activităţii până la instalarea şi utilizarea unui astfel de aparat. „De la aceste unităţi au fost confiscate sumele de bani care nu se regăseau înregistrate prin aparatele de marcat fiscale. La o societate comercială care presta servicii turistice şi de alimentaţie publică, a fost întocmit act de sesizare penală pentru neînregistrarea veniturilor obţinute din aceste activităţi, în valoare totală de 16.168 de lei, fiind estimat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în sumă de 5.215 lei, dosarul fiind înaintat organelor de cercetare penală“, a spus Gigel Capotă, comisarul-şef al Gărzii Financiare Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS