22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraioveanul Genică Boerică, condamnat la 12 ani de închisoare

Craioveanul Genică Boerică, condamnat la 12 ani de închisoare

Craioveanul Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara" – în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă -, a fost condamnat, azi, de către Tribunalul Bucureşti la 12 ani de detenţie într-un caz de spălare de bani, informează mediafax.ro.
Tribunalul Capitalei l-a condamnat pe Genică Boerică într-un dosar de spălare bani în care a a fost deferit justiţiei alături de alte 11 persoane, decizia nefiind însă definitivă şi putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Tribunalul a aplicat mai multe pedepse cu închisoarea lui Genică Boerică, pentru infracţiuni la Legea 656/2002 privind prevenirea si sancţionarea spălării banilor, dar şi pentru infracţiuni prevăzute de Codul penal.
În final, tribunalul a decis ca Boerică să execute zece ani de închisoare, aceasta fiind cea mai mare pedeapsa stabilită pe numele afaceristului, instanţa aplicând şi un spor de doi ani. 
Craioveanul Genică Boerică a mai fost implicat în restituiri ilegale de TVA, în 2007 fiind eliberat din arest preventiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS