14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalubritatea îşi curăţă gunoiul din ogradă

Salubritatea îşi curăţă gunoiul din ogradă

Salubritatea nu renunţă la creşterea tarifelor, dar până când va obţine acest lucru îşi face curăţenie în propria ogradă

Primăria Craiova încearcă să dea legitimitate societăţii care administrează activitatea de colectare a gunoiului în oraş. Într-o şedinţă extraordinară care va avea loc săptămâna viitoare, consilierii locali sunt chemaţi din nou să aprobe contractul de delegare de gestiune. O astfel de iniţiativă a avut loc şi la sfârşitul lunii trecute, dar consilierii USL s-au opus pe motiv că nu sunt de acord cu creşterea tarifelor de colectare a gunoiului de la populaţie şi de la societăţile comerciale.

Plusuri şi minusuri

Municipalitatea craioveană a avut numai de câştigat din transformarea Serviciului de Salubritate în societate comercială. Au fost angajaţi oameni noi, fie ei şi pe linie de partid, primeşte anual o redevenţă de 1,7 milioane de lei de la SC Salubritate SRL, plus impozitele pe utilaje pe care le plăteşte societatea, impozite pe care primăria nu le încasa pe vremea când Salubritatea avea doar statut de serviciu. În aceste condiţii, conducerea proaspetei societăţi s-a trezit că nu are de unde plăti pomelnicul de dări. Şi atunci a solicitat creşterea tarifelor, în primul rând pentru a asigura plata celor 50 de persoane pe care le-a angajat recent, după cum reiese din motivarea din proiectul de hotărâre respins iniţial de consilier.

Ce a vrut şi ce a ieşit

Sereleul care se ocupă de salubrizarea oraşului a cerut creşterea preţului de la 4,3 lei de persoană pe lună, cât plăteşte în prezent fiecare craiovean pentru ridicarea gunoiului, la 5,9 lei de persoană lunar. Societăţile comerciale care au contract cu Salubritatea ar trebui să plătească pentru fiecare metru cub de gunoi 65 de lei, în loc de 47 de lei.
Singurul lucru pe care l-a obţinut societatea de la consilieri a fost avizul favorabil pentru angajarea a 50 de persoane, sezonieri pentru servicii de salubrizare. „Consilierii au respins solicitarea noastră, fără să ţină seama de cheltuielile pe care noi le facem lunar cu aceste servicii. Ne va fi greu pentru că noi ne bazam şi pe aceste creşteri de tarif, din care puteam să acoperim salariile noilor angajaţi“, spunea Flavius Sirop, directorul SC Salubritate Craiova SRL. O altă cauză pentru care Salubritatea a solicitat creşterea tarifelor sunt şi preţurile mari pe care ECO Sud le percepe pentru depozitarea gunoiului la Mofleni, de 24 de euro/tonă.

Cum se va rezolva problema

Cu răbdare şi insistenţă, spune directorul Sirop. El a declarat pentru GdS că nu va renunţa la ideea de a creşte tarifele şi că va cere acest lucru la următoarea şedinţă de consiliu. „Dacă nu cerem în această şedinţă extraordinară, o vom face la următoarea. Trebuie să mărim tarifele, deoarece facem faţă cu greu cheltuielilor“, a spus Sirop. Directorul Salubrităţii a dat vina pe creşterea preţului la motorină şi pe dările pe care trebuie să le plătească primăriei pentru această solicitare. Şi totuşi, ce se va întâmpla dacă această creştere nu va fi aprobată în acest an? Soluţia găsită de Sirop, şi de altfel cea mai bună, este aceea de eficientizare a activităţii societăţii. Chiar dacă nu a spus-o direct, Sirop a dat de înţeles că pierderi foarte mari proveneau din consumul de motorină al utilajelor. „Acum, alimentarea se face în fiecare zi, fiecare maşină face câte un plin, nu la două-trei zile ca înainte. Am montat şi o pompă electronică şi ştim exact cantităţile“, a spus el. O altă soluţie găsită a fost eficientizarea Serviciului de casierie. Angajaţii au fost trimişi pe teren să colecteze plăţile restante şi li s-a spus să fie insistenţi. „Dacă vă dau afară pe uşă, voi intraţi pe geam“, le-a spus Sirop acestora. Cum nici acestea nu s-au dovedit suficiente pentru a acoperi diferenţele dintre cheltuieli şi venituri, directorul Salubrităţii a anunţat că va demara o amplă acţiune de identificare a societăţilor comerciale care nu au încheiat contracte de ridicare a gunoiului. „La această acţiune va participa şi Poliţia Locală, pentru că ei au atribuţii de a da amenzi“, a mai spus Sirop. Directorul Salubrităţii se laudă că prin măsurile luate a reuşit să reducă datoria societăţii către firma Eco Sud, care administrează groapa de gunoi de la Mofleni cu 30%. „Din 3,9 milioane de lei, am plătit 1,7 milioane de lei. Acum mai avem o datorie de 2,2 milioane de lei. Încasările au crescut cu peste 10%“, a precizat Sirop. La un simplu calcul rezultă că datoria către Eco Sud a scăzut cu aproximativ 40%, ceea ce înseamnă că sumele mari de bani recuperate de Salubritate provin de fapt din eficientizarea propriei activităţi, ca să nu spunem din stoparea furturilor din interior.

Exclusivitate pe Craiova

Salubritatea este prinsă şi în mijlocul scandalului legat de masterplanul de deşeuri. Primăria Craiova, fără de care proiectul de 48 de milioane de euro la nivelul judeţului nu s-ar putea implementa, a solicitat insistent ca oraşul să fie deservit nu de operatorul judeţean care urmează să fie desemnat prin licitaţie publică, ci de propria firmă de Salubritate. Potrivit spuselor directoarei adjuncte a Direcţiei de Investiţii din primărie, Adriana Motocu, acest lucru nu va fi un impediment. Declaraţia a fost făcută în contextul disputelor dintre Prefectura Dolj şi consiliul judeţean, care s-au duelat în vorbe după ce ministrul mediului, Lazslo Borbely, le-a cerut să cadă la pace, în caz contrar judeţul pierzând banii. Termenul-limită stabilit de ministru pentru depunerea proiectului expiră peste trei săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII