12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVinovat de iubire - Adrian Păunescu

Vinovat de iubire – Adrian Păunescu

Vinovat de iubire este primul roman publicat de Adrian Păunescu. Este un roman scurt, scris în urmă cu 20 de ani, care prezintă drama unui om ce suferă de un complex de „iubire“. Andrei Ionescu este personajul principal, unul înmulţit cu doi, pacientul şi doctorul, căci cei doi poartă acelaşi nume.
Acţiunea se petrece într-un sanatoriu de lângă Braşov, în luna căderii comunismului – decembrie 1989.
Andrei Ionescu, actor şi poet, se internează într-un spital în care este medic şi director un alt Andrei Ionescu, cu scopul de a dormi un an, la propriu.
El doreşte să se lepede de viaţă pentru o perioadă, lăsându-i doctorului un jurnal ce conţine poveştile iubirilor sale, de la prima până la cea mai importantă. Directorul îşi are propria dramă. Soţia şi cei doi copii ai săi au murit în cutremurul din ‘77, când toţi locuiau în Capitală, iar el doreşte să fugă de acceptarea morţii, prin acceptarea vinei. Încearcă să îşi renege trecutul, cunoscând şi împrumutând în mod voit trecutul pacienţilor săi.
Punctul culminant îl constituie un scandal izbucnit cu ocazia „democraţiei izvorâte proaspăt“. Altfel spus, toţi pacienţii spitalului se revoltă împotriva doctorului, iar pacientul Ionescu, recent trezit, se alătură nebunilor.
Cei doi Andrei Ionescu au trecuturi tragice, un prezent comun şi sfârşesc într-un singur Ionescu, într-un mod, de asemenea, tragic.

Andreea Bota

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU