16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024

Cu averile la control

Întreprinzătorii vor taxe suplimentare doar pe bunurile care nu pot fi justificate şi introducerea unei declaraţii comune pentru absolut toată populaţia, care să cuprindă două rubrici: venituri şi cheltuieli. Maneliştii şi afaceriştii îşi vor declara şi ei veniturile şi cheltuielile. Şi atunci se va vedea cine fură şi cine nu. Că dacă nu treci nimic la venituri, dar la cheltuieli treci o maşină de 100.000 de euro, o să bată la ochi, de unde ai avut bani de maşină, dacă nu ai avut venituri? Iar Fiscul poate porni pe urmele celor care înşală statul…

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a anunţat că nu este de acord cu suprataxarea averilor, măsură care urmează să fie pusă în discuţia coaliţiei de guvernare şi parlamentului. CNIPMMR consideră că această măsură reprezintă o dublă impozitare, ceea ce contravine practicilor Uniunii Europene şi principiilor de impozitare normale. „Aplicarea acestei măsuri va genera consecinţe negative semnificative, şi anume: amplificarea evaziunii fiscale, transferul de valori din România în bănci şi alte instituţii financiare din alte ţări, amplificarea procesului, început de câţiva ani, de transfer de întreprinderi din România în ţările limitrofe (de exemplu Bulgaria şi Ungaria), reducerea numărului de întreprinderi şi afectarea potenţialului economic al clasei de mijloc, care asigură stabilitatea economică şi socială a unei ţări“, se arată în comunicatul Consiliului, remis Curierului Naţional. Totodată, CNIPMMR este de părere că iniţiativa legislativă a suprataxării averilor nu are la bază o analiză de impact sistematică asupra mediului de afaceri şi a IMM-urilor, astfel cum se solicită în mod obligatoriu în documentele strategice europene.
Pe de altă parte, Consiliul Naţional al IMM-urilor consideră că o asemenea măsură poate fi discutată numai pentru cazurile averilor nejustificate.

Boc vrea bani de la bogaţi

Premierul Emil Boc a confirmat luna trecută că guvernul analizează un proiect de impozitare a averilor care nu pot fi justificate. „Avem în analiză un proiect care porneşte de la o realitate românească: foarte multe averi probabil nu sunt impozitate la valoarea reală“, a afirmat primul ministru. Precizarea sa a venit după ce a fost întrebat cum comentează ideea avansată de ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, legată de posibilitatea supraimpozitării averilor care nu pot fi justificate. Emil Boc a precizat că, deocamdată, proiectul se află în stadiul „tehnic, de pregătire“. „Propunerea colegilor de la UNPR e o bază de pornire, mai sunt şi alte formule, iar forma concretă a actului normativ va fi stabilită de Ministerul Finanţelor“, a conchis Boc.

Dăm impozite, dar fără norme metodologice

Directorul general al Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR), Cristian Pârvan, este de părere că taxarea averilor nejustificate se practică şi acum, dar sub altă formă. „Guvernul vrea să impoziteze averile nejustificate, dar asta făceau şi până acum. Atâta timp cât ai nişte bunuri cărora nu le poţi justifica provenienţa prin acte, înseamnă evaziune fiscală, iar pentru asta eşti amendat. Deci, ori plăteşti un impozit anual sau lunar, ori, dacă vine Fiscul în control, tot plăteşte ceva acea persoană, dar este mai bine totuşi să existe un impozit. Pe de altă parte, noi ne-am obişnuit să dăm fiecare câte un impozit, câte o taxă, dar fără să venim şi cu explicaţii, cu norme, să vedem cum se aplică acel impozit şi cui, mai exact“, a declarat Cristian Pârvan.
Acesta crede că introducerea unei declaraţii comune pentru toată populaţia, care să cuprindă două rubrici: venituri şi cheltuieli, ar simplifica foarte mult procedurile şi ar mai scădea numărul taxelor. „Să se facă o declaraţie care să cuprindă două rubrici: venituri şi cheltuieli. Atunci şi maneliştii, şi afaceriştii, şi absolut toată lumea îşi va declara veniturile şi cheltuielile. Şi atunci vei vedea cine fură şi cine nu. Că dacă nu treci nimic la venituri, dar la cheltuieli treci o maşină de 100.000 de euro, o să bată la ochi, de unde ai avut bani de maşină, dacă nu ai avut venituri? Iar Fiscul poate porni pe urmele celor care înşală statul“, a explicat Pârvan.
În plus, reprezentantul CNPR susţine că toate aceste legi şi taxe date peste noapte nu fac altceva decât să alunge investitorii. „S-a aplicat legea proiecţiei fiscale, de ce nu a venit acum guvernul cu politica bugetară pe următorii trei ani, aşa cum prevede legea? Aşa, ştiam şi noi, întreprinzătorii, ce taxe ne aşteaptă în viitor, ce fiscalitate vom avea, dar atât timp cât guvernul încalcă legea, nu trebuie să mai avem pretenţia de la altcineva să o respecte“, a menţionat Cristian Pârvan, care a adăugat că prin toată brambureala aceasta cu fiscalitatea, guvernul se distrează pe buzunarele şi pe nervii populaţiei şi ai mediului de afaceri.

Bunurile peste 450.000 de euro vor fi taxate

În urmă cu o săptămână, UNPR a anunţat că a finalizat proiectul de lege privind introducerea taxei de solidaritate, actul normativ stipulând că această taxă va fi plătită de persoanele fizice care deţin locuinţe, terenuri, avioane, elicoptere şi ambarcaţiuni a căror valoare însumată depăşeşte 450.000 de euro. „Persoanele fizice care deţin bunuri imobile constând în locuinţe sau terenuri, precum şi bunuri mobile constând în avioane, elicoptere, ambarcaţiuni sau autoturisme, a căror valoare însumată este mai mare de 450.000 de euro, vor achita, anual, o taxă de solidaritate în cuantum de 1% din valoarea totală a acestora, care se face venit la bugetul de stat“, stipulează primul articol al propunerii legislative. Preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, a apreciat că impozitul pe averea afişată ar putea aduce, anual, la bugetul de stat, fonduri între două şi trei miliarde de euro.
Deputatul social-democrat Mugurel Surupăceanu a depus la începutul anului, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, o propunere legislativă pentru instituirea, începând de anul acesta, a unui impozit anual de 0,5% asupra valorii nete a averii persoanelor fizice ce depăşeşte pragul de 500.000 de euro. Potrivit iniţiativei legislative, impozitul pe avere ar urma să fie calculat în funcţie de averea familiei, inclusiv a soţului/soţiei şi a copiilor minori ai celor vizaţi.

Ce ţări mai au impozit pe avere

În expunerea de motive a propunerii legislative se precizează că şi alte state europene au introdus un impozit similar:
–  Franţa a introdus impozitul de solidaritate pe avere, cu un prag de 790.000 euro şi cu rate de 0,55% – 1,80%.
– Norvegia a introdus impozitul pe avere, cu rate de 0,9% – 1,1%.
– Elveţia a introdus impozitul pe avere de maximum 1% din activele nete, prelevat pe cantoane şi localităţi, acesta fiind cel mai vechi impozit de acest fel.
–  Un impozit similar există şi în Italia, Austria, Irlanda, Danemarca, Germania, Olanda, Luxemburg, Finlanda, Suedia şi Spania, care au ales să aplice alt tip de impozit, pe veniturile generate de elementele de patrimoniu.
[email protected]

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

27 COMENTARII