(Ediţie din arhivă) Anul 14, nr. 4474. Joi, 11 Iunie 2009
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Actualitate
La doctorul lăudat să te duci cu răbdare
Actualitate - Clara STĂNESCU(citeste alte articole de acelasi autor »)
Pacienţii aşteaptă cuminţi să intre la medic
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului: 
O încăpere cu pereţi albi, un birou, o mică bibliotecă, ghivece cu flori, un corp de mobilier. Asistenta nu se ridică. Doctorul, în schimb, îşi primeşte pacientul în picioare, ca o gazdă ce-şi conduce, elegant şi atent, oaspetele prin casă. Suntem în cabinetul unuia dintre dermatologii renumiţi ai urbei.
Undeva în spatele pieţei, o străduţă cu sens unic, aglomerată, cu maşini parcate înghesuit pe stânga şi pe dreapta. O curte cu porţile deschise, dincolo de care se vede intrarea unei farmacii la parterul unei case cu etaj, un culoar asfaltat şi câteva băncuţe. O pancartă semnalizează prezenţa unui cabinet medical cu câteva specializări. Aici e. Dr. Ion Ţolea. Intrăm, uşor ezitant. N-am vrea să dăm năvală în curte neinvitaţi. Una dintre farmaciste zâmbeşte şi face semn încurajator spre dreapta. Fusese bun gândul dintâi. În prag se văd două persoane. Ei, poate avem noroc. E ora 16.45. În cinci minute avem programare. Sau... nu. Culoarul e plin. Scaunele sunt ocupate, la fel şi băncuţa din interior. Cinci persoane se sprijină de zid. 3, 4, 7... 15 oameni, cu cei care au venit ultimii şi au rămas afară, aşteaptă să le vină rândul. Pe culoarul lat de un metru, nimeni nu scoate o vorbă. Privirile sunt aţintite pe plăcuţele pătrăţoase de gresie. Din când în când, ochii vreunui pacient se pironesc asupra intrării, apoi privirea trece rapid, aproape pe furiş, peste cei aflaţi în aşteptare, revenind la albul de sub tălpi.
Nervii aşteptării
Minutele se scurg anevoie. Greutatea corpului se mută de pe un picior pe altul. Parcă ai vrea să împingi orele cumva şi nu poţi. E fără 5. Între timp, au mai venit patru oameni. Suntem 19 cu toţii. În sfârşit, uşa se deschide şi iese cineva. Se aude apoi vocea asistentei, strigând două nume. „Pentru pansat, intraţi pe uşa cealaltă“, adaugă apoi. Una dintre doamne se desprinde de zid şi intră rapid. „Ce tupeu! Îţi trebuie nesimţire! Nu mai are răbdare să-i vină rândul“, rosteşte cu ciudă o femeie. S-a înfuriat, dar încearcă să se stăpânească. În clipa aceea, pe alee îşi face apariţia un domn. 20. Se uită câş la oamenii care stau tăcuţi şi cuminţi. Privirea-i exprimă neîncredere. „Toată lumea aşteaptă la domnul doctor Ţolea?“. Câţiva dau din cap cu plictiseală, unii silabisesc cu juma’ de gură, alţii nici nu se sinchisesc să răspundă. Se întoarce pe călcâie şi pleacă mişcându-şi buzele. Doamna cu pansatul a terminat. Trei minute. N-a durat mult. Cealaltă, căreia i-a luat locul, o priveşte ca şi cum ar dori să-i pună piedică, rostind apoi în barbă: „Nebună!“.
Renumele umple sala
Alt consult. Aproape toată lumea are programări. Cum, însă, cele zece minute alocate se pot transforma în 20, în funcţie de afecţiune, decalările sunt inevitabile. „Aţi mai fost la domnul doctor?“, întreabă o bătrânică de pe scaun. „Să ştiţi că este foarte bun. Unul dintre cei mai buni medici din oraş. De-aia şi vine atâta lume!“, ne pune la curent, amabil. O femeie însărcinată, micuţă, apare în uşă. Citeşte afişele şi se aşază într-un colţ, în picioare. Pe băncuţa de pe culoarul îngust, o adolescentă se foieşte de zor. Dacă n-ar fi venit însoţită de o doamnă, ar fi plecat de mult. S-a făcut 17.15. Abia intră cei cu programări făcute pentru 16.10-16.20. Uşa se deschide, în sfârşit. Altcineva la rând. „Nu vă supăraţi, dacă nu am programare, pot intra şi eu?“, întreabă femeia care o însoţeşte pe tânără. „Poftiţi“, vine răspunsul. Nimeni nu spune nimic, dar câteva priviri îi săgetează spatele. Un minut, două, trei. Gata! Au ieşit. E rândul altcuiva. Pare din ce în ce mai cald. Doamna gravidă se aşază pe bancuţă, ţinându-se de spate. „FEMEILE ÎNSĂRCINATE AU PRIORITATE“, scrie, mare, pe un geam de lângă uşă, chiar în dreptul scaunelor. Nimeni nu observă, însă, afişul. „Om intra până la 18.30“, şopteşte cu speranţă bătrâna. Apoi adaugă împăciuitor şi înţelegător: „E lumea bolnavă, ce să facem!“.
Cu programare, dar ...
Posibil pacient. Ajunge lângă intrare, îşi roteşte privirea, zăboveşte asupra programului de pe uşă şi... pacient ratat! Se sperie şi renunţă. O muscă bâzâie enervant printre noi, apoi iese din hol şi dispare. Din prag, se vede casa şi curtea micuţă a vecinei din dreapta. Proprietara se iveşte cu o faţă de masă, gata s-o scutere. Înaintea ei, o masă cu scaune. Alături, pe lângă construcţie, câteva ghivece cu flori. Nu-i frumos să te holbezi în curtea altuia, dar pare imposibil să faci altceva. Curând, o bătrânică cu ochi albaştri, venită de undeva din mediul rural, apare însoţită de o doamnă. Peste 40 de ani, finuţă, delicată, cu trăsături frumoase, îmbrăcată sport. „Toţi aşteptaţi la acelaşi medic? Păi nu se ţine cont de programare?“. Se uită aproape revoltat la noi, se gândeşte câteva secunde, adoptă o mină stoică şi se aşază pe bancă. Uşa se deschide. Cineva observă doamna cu burtică: „Aveţi prioritate, de ce nu intraţi?“.
Medicii altor generaţii
Ora 18.00. Mai trec câteva minute. Gresia e crăpată în unele locuri, iar vopseaua de pe tocărie e cojită. Simt nevoia să stau. Caloriferul acoperit cu lemne pare numai bun pentru odihnă. O durere enervantă de spate nu-mi dă pace. De unde o fi apărut? Nu era momentul. Sprijinită încă de zid, doamna din apropiere îşi lasă capul într-o parte. Un şirag de mărgele îi încolăceşte gâtul aproape înghiţit de bluză. Sunt prea mari, abia acum observ. Cui îi pasă? Durerea de spate e tot acolo. Se-aude un nume. E rândul meu. Intru. Aşteptarea a fost ca o anestezie. Dacă mi s-ar spune acum că trebuie să plec într-o zonă cu risc maxim de malarie, aş reacţiona în consecinţă. Adică deloc...
Un domn în vârstă, cu ochelari şi părul albit, se aşază lângă mine. Glumeşte. Asta e bine. Nu e arogant, nici distant. Pare... uman. „Ia să vedem, ce problemă aveţi?“, întreabă. Voce calmă, de un firesc încurajator. Ascultă cu răbdare. Nu dă nici o secundă senzaţia că se grăbeşte, că programările s-au decalat, că n-ar avea timp. Nu simt că bâjbâie, că se plictiseşte, că s-a săturat de aceleaşi probleme, de pacienţi, de meserie. Apoi, zâmbeşte şi trece la explicaţii. Dă exemple, face comparaţii. Glumeşte din nou. Au trecut cinci-şase minute de când am intrat. Se asigură că n-a rămas nimic neclarificat, apoi merge să se aşeze la birou, în faţa asistentei, pe scaunul „doctorului“. Totul a costat 50 de lei. Rezonabil, mai ales că următoarea consultaţie, care trebuie făcută în decurs de o lună de la prima întâlnire, este gratuită. „V-am spus că e un medic bun. Să întrebaţi şi dumneavoastră lumea. Ştie ce face şi ce prescrie acolo. E din generaţie mai veche“, îmi spune bătrânica la ieşire. Îmi iau la revedere şi mă-ndepărtez, cu o senzaţie stranie de uşoară vinovăţie. Ceilalţi rămân...
Undeva în spatele pieţei, o străduţă cu sens unic, aglomerată, cu maşini parcate înghesuit pe stânga şi pe dreapta. O curte cu porţile deschise, dincolo de care se vede intrarea unei farmacii la parterul unei case cu etaj, un culoar asfaltat şi câteva băncuţe. O pancartă semnalizează prezenţa unui cabinet medical cu câteva specializări. Aici e. Dr. Ion Ţolea. Intrăm, uşor ezitant. N-am vrea să dăm năvală în curte neinvitaţi. Una dintre farmaciste zâmbeşte şi face semn încurajator spre dreapta. Fusese bun gândul dintâi. În prag se văd două persoane. Ei, poate avem noroc. E ora 16.45. În cinci minute avem programare. Sau... nu. Culoarul e plin. Scaunele sunt ocupate, la fel şi băncuţa din interior. Cinci persoane se sprijină de zid. 3, 4, 7... 15 oameni, cu cei care au venit ultimii şi au rămas afară, aşteaptă să le vină rândul. Pe culoarul lat de un metru, nimeni nu scoate o vorbă. Privirile sunt aţintite pe plăcuţele pătrăţoase de gresie. Din când în când, ochii vreunui pacient se pironesc asupra intrării, apoi privirea trece rapid, aproape pe furiş, peste cei aflaţi în aşteptare, revenind la albul de sub tălpi.
Nervii aşteptării
Minutele se scurg anevoie. Greutatea corpului se mută de pe un picior pe altul. Parcă ai vrea să împingi orele cumva şi nu poţi. E fără 5. Între timp, au mai venit patru oameni. Suntem 19 cu toţii. În sfârşit, uşa se deschide şi iese cineva. Se aude apoi vocea asistentei, strigând două nume. „Pentru pansat, intraţi pe uşa cealaltă“, adaugă apoi. Una dintre doamne se desprinde de zid şi intră rapid. „Ce tupeu! Îţi trebuie nesimţire! Nu mai are răbdare să-i vină rândul“, rosteşte cu ciudă o femeie. S-a înfuriat, dar încearcă să se stăpânească. În clipa aceea, pe alee îşi face apariţia un domn. 20. Se uită câş la oamenii care stau tăcuţi şi cuminţi. Privirea-i exprimă neîncredere. „Toată lumea aşteaptă la domnul doctor Ţolea?“. Câţiva dau din cap cu plictiseală, unii silabisesc cu juma’ de gură, alţii nici nu se sinchisesc să răspundă. Se întoarce pe călcâie şi pleacă mişcându-şi buzele. Doamna cu pansatul a terminat. Trei minute. N-a durat mult. Cealaltă, căreia i-a luat locul, o priveşte ca şi cum ar dori să-i pună piedică, rostind apoi în barbă: „Nebună!“.
Renumele umple sala
Alt consult. Aproape toată lumea are programări. Cum, însă, cele zece minute alocate se pot transforma în 20, în funcţie de afecţiune, decalările sunt inevitabile. „Aţi mai fost la domnul doctor?“, întreabă o bătrânică de pe scaun. „Să ştiţi că este foarte bun. Unul dintre cei mai buni medici din oraş. De-aia şi vine atâta lume!“, ne pune la curent, amabil. O femeie însărcinată, micuţă, apare în uşă. Citeşte afişele şi se aşază într-un colţ, în picioare. Pe băncuţa de pe culoarul îngust, o adolescentă se foieşte de zor. Dacă n-ar fi venit însoţită de o doamnă, ar fi plecat de mult. S-a făcut 17.15. Abia intră cei cu programări făcute pentru 16.10-16.20. Uşa se deschide, în sfârşit. Altcineva la rând. „Nu vă supăraţi, dacă nu am programare, pot intra şi eu?“, întreabă femeia care o însoţeşte pe tânără. „Poftiţi“, vine răspunsul. Nimeni nu spune nimic, dar câteva priviri îi săgetează spatele. Un minut, două, trei. Gata! Au ieşit. E rândul altcuiva. Pare din ce în ce mai cald. Doamna gravidă se aşază pe bancuţă, ţinându-se de spate. „FEMEILE ÎNSĂRCINATE AU PRIORITATE“, scrie, mare, pe un geam de lângă uşă, chiar în dreptul scaunelor. Nimeni nu observă, însă, afişul. „Om intra până la 18.30“, şopteşte cu speranţă bătrâna. Apoi adaugă împăciuitor şi înţelegător: „E lumea bolnavă, ce să facem!“.
Cu programare, dar ...
Posibil pacient. Ajunge lângă intrare, îşi roteşte privirea, zăboveşte asupra programului de pe uşă şi... pacient ratat! Se sperie şi renunţă. O muscă bâzâie enervant printre noi, apoi iese din hol şi dispare. Din prag, se vede casa şi curtea micuţă a vecinei din dreapta. Proprietara se iveşte cu o faţă de masă, gata s-o scutere. Înaintea ei, o masă cu scaune. Alături, pe lângă construcţie, câteva ghivece cu flori. Nu-i frumos să te holbezi în curtea altuia, dar pare imposibil să faci altceva. Curând, o bătrânică cu ochi albaştri, venită de undeva din mediul rural, apare însoţită de o doamnă. Peste 40 de ani, finuţă, delicată, cu trăsături frumoase, îmbrăcată sport. „Toţi aşteptaţi la acelaşi medic? Păi nu se ţine cont de programare?“. Se uită aproape revoltat la noi, se gândeşte câteva secunde, adoptă o mină stoică şi se aşază pe bancă. Uşa se deschide. Cineva observă doamna cu burtică: „Aveţi prioritate, de ce nu intraţi?“.
Medicii altor generaţii
Ora 18.00. Mai trec câteva minute. Gresia e crăpată în unele locuri, iar vopseaua de pe tocărie e cojită. Simt nevoia să stau. Caloriferul acoperit cu lemne pare numai bun pentru odihnă. O durere enervantă de spate nu-mi dă pace. De unde o fi apărut? Nu era momentul. Sprijinită încă de zid, doamna din apropiere îşi lasă capul într-o parte. Un şirag de mărgele îi încolăceşte gâtul aproape înghiţit de bluză. Sunt prea mari, abia acum observ. Cui îi pasă? Durerea de spate e tot acolo. Se-aude un nume. E rândul meu. Intru. Aşteptarea a fost ca o anestezie. Dacă mi s-ar spune acum că trebuie să plec într-o zonă cu risc maxim de malarie, aş reacţiona în consecinţă. Adică deloc...
Un domn în vârstă, cu ochelari şi părul albit, se aşază lângă mine. Glumeşte. Asta e bine. Nu e arogant, nici distant. Pare... uman. „Ia să vedem, ce problemă aveţi?“, întreabă. Voce calmă, de un firesc încurajator. Ascultă cu răbdare. Nu dă nici o secundă senzaţia că se grăbeşte, că programările s-au decalat, că n-ar avea timp. Nu simt că bâjbâie, că se plictiseşte, că s-a săturat de aceleaşi probleme, de pacienţi, de meserie. Apoi, zâmbeşte şi trece la explicaţii. Dă exemple, face comparaţii. Glumeşte din nou. Au trecut cinci-şase minute de când am intrat. Se asigură că n-a rămas nimic neclarificat, apoi merge să se aşeze la birou, în faţa asistentei, pe scaunul „doctorului“. Totul a costat 50 de lei. Rezonabil, mai ales că următoarea consultaţie, care trebuie făcută în decurs de o lună de la prima întâlnire, este gratuită. „V-am spus că e un medic bun. Să întrebaţi şi dumneavoastră lumea. Ştie ce face şi ce prescrie acolo. E din generaţie mai veche“, îmi spune bătrânica la ieşire. Îmi iau la revedere şi mă-ndepărtez, cu o senzaţie stranie de uşoară vinovăţie. Ceilalţi rămân...
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 3.5 din 13 voturi
Nota curentă: 3.5 din 13 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de judex52:
Nu medicii sunt de vina ! CI SISTEMUL !!! Craiova a dat de zeci de ani medici specialisti de CALIBRU !! Facultatea de Medicina Craioveana era renumita pt.NOTELE MICI ALE STUDENTILOR DAR CALITATEA ABSOLVENTILOR era SI MAI VESTITA !!! AVEM MEDICI CRAIOVENI DE O CALITATE EXCEPTIONALA !!! Nu ar fi FAYR, sa nominalizez vreunul din GREII craioveni !!! POATE NU S-AR SUPARA NIMENI DACA LISTA AR INCEPE CU Dr. CAMENITA !! Studentul marelui neurochirurg ARSENIE !! SI-A DOVEDIT SUPERCALITATEA DE CHIRURG SI DUPA '90 CEA DE MANAGER EXCEPTIONAL !!! La HELIOS nu exista cozi !! Atmosfera din interior,receptia, consultatiile,sistem ul de asigurari SUNT PERFECTE !! SPECIALISTII DE LA "HELIOS" SUN DE EXCEPTIE !!! DE CE EL A PUTUT SI TOLEA NU .... CU "HARUL" MANAGERIAL TE NASTI !!! INDIFERENT DE DOMENIU !!!! - de Radical:Nu inteleg un lucru, daca este cu programare, de ce sunt 6 oameni la coada ! Este vorba cumva de proasta organizare ?
- de mari:IN BRAZDA LUI NOVAC VIZAVI DE SIMPLON E O CIRCA CU MEDICI " PE 2 ETAJE " (PARTER SI ET.1 ) . MERGETI FRATILOR SA VEDETI CE MIZERIE E IN INTERIOR .MERG COPIII LA MEDIC ,UN INTERIOR DEPLORABIL . TOALETE CARE NU FUNCTIONEAZA SAU UNDE E TOALETA E SI FISIERUL CA SUNT NISTE DULAPURI CU DOSARE (TOALETA SAU FISIER) POATE AUDE CINEVA CA LA UN MEDIC TREBUIE SA FIE FARMACIE . VOI ANUNTA SI ALTE ORGANE DE CONTROL .POATE E AMABIL CINEVA SA FACA CEVA ,NU SA CONSTRUIASCA CI SA VARUIASCA , SI REPARATII .
- de Enduro:Foarte frumos, articolul ! Trimitere eleganta la bunul simt pe care ar trebui sa il avem cu totii...
- de craiovean :Mergeti, va rog, si la clinicile CAMEN si HELIOS sa vedeti inghesuiala, nervi , modul de comportare al personalului medical ! Doar renumele lor, in rest.....dezastru.IN CREDIBIL.Relatez din proprie patanie....!
- de xavier:Daca zici ca ai fost la cabinet la 16.45 , aveai programare la 16.50 si ai intrat la 18.00 atunci e super bine .Mai bine du-te la policlinica Cristiana unde daca ai programare la sedinte de fizioterapie la ora 9.00 intrii la ora 13.00. Chiar as vrea sa mergeti la policlinica Cristiana si sa vedeti ce e acolo.
- de andutza:Sunt cabinete si cabinete...Tolea este un medic f bun.Asa se asteapta peste tot.
- de militaru:da la batoiosu nu-i tot asa?
- de Clara Stanescu:Vom merge si in alte cabinete...
- de jo:adevarat ca la CAMEN nu mai este ce a fost la inceputuri.Ar trebui shimbat personalul care nu aduce faima(medici -asistente)si care habar nu au de meserie.Decat vorba e de...unii,meserie VARZA.Sant platiti degeaba,mai rau fac la pacienti decat bine.
- de Felcer:Au intrat E-urile in noi si nu mai face fata sistemul. In Occident sunt interzise la comercializare, dar sunt permise la productie pentru diferite tari cu legislatie mai blanda, cum e cea a Romaniei. Aici e buba, tot poporul e bolnav. Mi-a zis cineva ca sunt si multi inchipuiti, dar eu nu cred ca sta careva ore in sir la cozi fara sa aiba realmente vreo boala. Majoritatea sunt chiar bolnavi, iar sistemul e in colaps. Va spun si de ce programarile sunt doar de forma - fiindca multi isi fac programare si nu vin la consultatie, asa ca organizatorii au hotarat ca mai bine sa fie oameni la coada decat sa stea medicul singur prin policlinica, sa aiba ferestre ca profesorii.
- de Dan Barsan:Doamna Clara Stanescu, nu luati in seama toate comenteriile.Dr.Tole a i-a fost profesor sotiei mele la scoala sanitara prin anii '70 si ii cunoastem repuatia de bun medic ,cadru didactic si om. Locuim in Cnada de 15 ani, iar cind venim acasa tot la doctorii nostri mergem pentru consult, avem incredere in ei,in profesionalismul lor. Referitor la articolul despre curatenia Craiovei, avem multe de invatat de la occidntali.Trebuie schimbata mentalitatea oamenilor, care se face in timp, nu este usor. Dar este un inceput bun demn de toata lauda. Toate cele bune si succes in tot ce itreprindeti.
- de DX:Bravoooooooooooooo clara,ai facut jocul de care esti corupta,Asa sa-ti dea d-zeu sanatate si la familia ta pt stergere a tot ce supara gds si restul.............. .........dovada spune str si nu vreau alte amanunte,snt convins de gds pt,,,,,,,,,,,,,,,,,, ,,,,,,,,,,,,,,
- de Bd:Clara Stanescu....nu este cazul sa dau din istorie,vezi ca e posibil c originea ta sa nu fi din acelasi sat cu cel disparut,,ZAHARIA". Probabil esti din soseaua bechet-dabulaneni.In curand vom afla de clara stanescu din.........MARSANII terorii comunismului si vrei si azi sa mai pappi averi de la alti sarbi si venetici din marsani?! Nu sapa mult pt cei ce posteaza ca apari victima tineretului disciminatoriu de aceasta nesatula si infama reportera fara pic de simt uman.Rusine GDS si totulnu ramane aici .timpul spune cuvantul si nu comentez mai mult fara dovezi.......Altii au facut pe dx la gunoi si nu voi ierta pe clara stanescu,vreau istorie reala fara mejamente daca gds mai trebuie sa mai existe!!!
- de anticristul:notiunea de "client representative"este atat de abstracta la astia "din generatia veche" incat este absurd sa gandesti ca ei ar putea privi acesti pacienti(clienti) ca ratiunea pt care el si asistentele stau cu cururile pe scaune...ar trebui sa plece la cateva cursuri in afara sa invete ce inseamna tratament...sa combine tratamentul medical si orientarea spre client..iar oamenii ar treb sa se orienteze catre cabinetele cele mai dotate,caci dincolo de toate aprecierea umana care este supusa erorii ,stau echipamentele medicale fac diferenta...in romania sistemul este asa construit ca dai bani la sanatate 25 de ani si cd mergi sa iei o pastila sau la un consult parca te simti vinovat ...si asta este viona celor din sistem ...care nu stiu sa se comporte
