20.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024

Adio vechituri

Maşinile de serviciu folosite până acum o lună de conducerea executivă a Consiliului Judeţean Dolj vor merge la instituţii şi direcţii din cadrul administraţiei judeţene, cu o singură excepţie. Şefii CJ au stabilit ca una dintre maşinile marca Peugeot să fie transferată la Direcţia Economică a consiliului, în timp ce maşina folosită de direcţie va merge la Clubul Sportiv de Copii şi Juniori din subordinea CJ. Cea de-a doua maşină Peugeot va merge la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar a treia la Direcţia de Pază a consiliului. Autoturismul Daewoo Nubira va fi transferat Primăriei Gângiova. Paradoxal, deşi sunt nevoiţi să folosească un singur autoturism pentru a parcurge cei 1.200 de kilometri de drumuri judeţene din Dolj, angajaţii Direcţiei Tehnice din consiliu nu au primit încă o maşină. Trebuie menţionat că preşedintele şi vicepreşedinţii CJ folosesc de câteva săptămâni autoturisme Volkswagen Passat nou-nouţe, cumpărate cu peste 110.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS