18.4 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIarna continua sa faca victime in Dolj

Iarna continua sa faca victime in Dolj

• Ambulantele ajung in satele izolate din judet doar insotite de utilaje de deszapezire • Un batrin a murit din cauza frigului • Cele mai frecvente afectiuni de sezon sint virozele, fracturile si accidentele vasculare la tineri


Zapada cazuta in urma cu o saptamina in judetul Dolj continua sa creeze probleme deosebite Serviciului de Ambulanta Dolj. Pe linga numarul mare de bolnavi la care trebuie sa ajunga – peste 150 in fiecare zi – salvarile trebuie sa faca fata si drumurilor impracticabile pe anumite portiuni. Potrivit dr. Luminita Popa, medic specialist medicina de urgenta in cadrul Serviciului de Ambulanta Dolj, in prezent exista inca sate izolate in care accesul ambulantelor se face cu dificultate. „Acolo unde sint probleme cu drumurile, trimitem salvarile numai insotite de utilaje de deszapezire. Pina acum am mizat si pe sprijinul primariilor din localitatile respective, care au intervenit cu oameni si tractoare pe ulitele mai putin circulate pentru a netezi drumul in fata ambulantelor. Chiar daca s-a circulat mai greu si ambulantale au ajuns mai tirziu ca de obicei la solicitari, bolnavii au fost transportati in siguranta la spital si nu au fost probleme deosebite“, a precizat dr. Popa.


In Craiova, trotuarele si strazile – cu exceptia citorva artere mai importante – nu au cunoscut utilajele de deszapezire, astfel ca gheata acumulata a creat mari probleme trecatorilor. Mai multi batrini care au fost nevoiti sa iasa la cumparaturi in aceste zile, inselati de luciul ghetii, au ajuns la spital cu fracturi si entorse. La fel de frecvente au fost si cazurile de hipotermie, in special in rindul persoanelor fara locuinta si nu numai. Simbata dimineata, de exemplu, un craiovean de 83 de ani, care plecase la cumparaturi, a fost gasit mort de frig la doi pasi de blocul in care locuia, in cartierul Nicolae Titulescu.


Accidente vasculare la tineri


Virozele respiratorii ramin cele mai frecvente afectiuni in acest sezon, scaderile bruste de temperatura determinind o incidenta crescuta a acestora si in judetul Dolj. „S-a constatat o preponderenta a cazurilor grave. Si chiar daca nu avem nici un caz de gripa confirmat de laborator, s-au inregistrat in schimb bronhopneumonii si foarte multe crize de astm bronsic“, a declarat dr. Luminita Popa.


Racirea brusca a vremii a creat probleme si cardiacilor, care pentru a nu ajunge la spital sint sfatuiti sa evite frigul, sa se imbrace gros si sa urmeze temeinic tratamentul prescris de medicii specialisti. Cadrele medicale sint ingrijorate si de amploarea pe care au luat-o in ultima vreme accidentele vasculare in rindul tinerilor. „Manualele de specialitate dupa care am invatat ca accidentele vasculare sint intilnite cu predilectie la virstele inaintate au ajuns sa fie contrazise de realitate. Din ce in ce mai multi tineri cu virste cuprinse intre 30 si 36 de ani sufera accidente vasculare. Cauza principala o constituie stresul prelungit, cei mai multi dintre bolnavii care ne solicita fiind persoane surmenate“, a mai spus dr. Popa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS