La vremuri de restriste, romanul si-a intors fata catre Dumnezeu, si-a asezat sufletul „in genunchi“ si a asteptat alinarea divina. Traim vremuri grele si acum. Saracie, nesiguranta, viitorul care se profileaza sumbru si, de parca n-ar fi fost de ajuns, razvratirea naturii care ne trece prin foc sau apa. La ora slujbei, bisericile Craiovei sint parca mai pline si enoriasii mai piosi. Sau poate doar mai infrigurati de timpuri. Bania nu duce lipsa de locasuri sfinte in care credinciosii cauta leac pentru durerile sufletului si intunecimea gindurilor. Citeva dintre ele insa „ies din rind“. Fie prin istoricul lor, fie pentru ca adapostesc sfinte moaste sau icoane facatoare de minuni. Ne-am propus sa poposim cu penita asupra povestilor lor si sa le aducem la cunostinta celor care au curiozitatea sa le stie si suflet sa le cuprinda.
Putini craioveni stiu ca cimitirul Ungureni si biserica de linga el isi trag numele de la ciobanul transilvanean care, potrivit legendei, ar fi zidit biserica. Locasul poarta hramul Sfintului Ierarh Nicolae, Mare Facator de Minuni, dar, din cauza istoriei ei, toti o cunosc cu numele de „Ungureanului“. „Din cauza robiei straine, ciobanul a fugit pe poteci si drumuri numai de el stiute, a ajuns aici si drept recunostinta a ridicat din temelie aceasta biserica“.
Legenda mai spune ca viata ciobanului si viata bisericii au purtat de atunci aceeasi pecete, curgind amindoua la fel de zbuciumate.
Rezidita sau zugravita in timpul domnitorului A.I. Cuza
Cum pisania bisericii, in care sint mentionate anul, luna si ziua inceperii si terminarii constructiei, a fost pierduta – fie in timpul jafurilor facute de Cara Mustafa si Pazvanii, de care povestesc istoricul Fotino si Dionisie Eclesiarhul, fie in timpul cutremurelor din 1838 si 1864-, teologii de mai tirziu au propus mai multe versiuni privind aparitia bisericii.
Locasul a fost fie ridicat de catre fratii Constantin si Alexe Becheanu, in 1821, pe vremea domnitorului Alexandru Ipsilante si a episcopului D.D. Filaret, si rezidit in timpul domnitorului A.I. Cuza, in 1864 – dupa parerea Pr. Ion Plevian; fie, dupa versiunea Pr. V. Gregorian, a fost zidit din temelie in 1744 de catre Constantin si Nicolae Becheanu, apoi zugravit in 1864 in timpul lui A.I. Cuza si al episcopului D.D. Calinic, pe cheltuiala paharnicului Nicolae Chintescu.
Cutremurul din 1977 a zguduit lacasul din temelii
Fiecare poveste are simburele ei de adevar si gramul ei de incertitudine. Stilul arhitecturii insa, din perioada Brancovenilor, se potriveste „manusa“ legendei „ungureanului“, perioada corespunzind migratiei transilvanenilor. Iar documentele dovedesc ca fratii Becheanu si Chintescu sint cu siguranta ctitorii restauratori dupa cutremurul din 1864.
Un alt cutremur, cel de la 1940, avea sa aduca prejudicii insemnate bisericii, repararea ei intinzindu-se pina la 1948. Cel mai puternic insa, care a zguduit lacasul din temelii, a fost cutremurul din 1977. Atunci chiar si catapeteasma a fost grav afectata, refacerea bisericii facindu-se cu ajutorul sustinut ai credinciosilor din intreaga tara. Reparatiile s-au ridicat la 1.300.000 de lei.
