12 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSaracia - sora buna cu lenea

Saracia – sora buna cu lenea

Saracia Predestiului si a imprejurimilor sale nu este altceva decit o aparenta sau, altfel spus, dezinteresul autoritatilor locale de a contrazice aceasta impresie a dus la o totala lipsa de initiativa, similara cu lenea.

Pe linga bazinul pomicol cu o suprafata de 3.000 ha – care nu-i apartine, desi e la o aruncatura de bat – pe linga sutele de vaci si oi, producatoare de lapte, brinza etc. – care, din pricina secetei sint pe cale sa moara de foame – si, mai ales, pe linga ideile si proiectele geniale – pe care tot omul locului le are, dar nu produc nimic, comuna Predesti a avut bafta sa stea, bine merci, si pe un zacamint de gaze naturale.

Dupa ce a fost descoperita, „comoara“ a fost supusa testelor, dupa care, in 2000 – an care ii poarta si numele – au fost montate doua sonde. Acestea functioneaza, de doi ani, la capacitatea maxima, iar materia extrasa este transportata, prin conducte, la Rafinaria de la Bradesti, unde se prelucreaza. Ca Predestiul n-are nici un profit de pe urma subsolului sau, acest lucru nu mai mira pe nimeni. De discutat, nu-i vorba, s-a discutat, dar stadiul de negociere nici pina azi nu a fost depasit.

Dupa aprobarea de catre consiliul judetean a planului urbanistic general, autoritatile locale au lasat soarta sa decida daca vor ajunge si la ele in comuna doi-trei kilometri de conducte de gaze sau oamenii vor ramine cu ochii in zare, spre Bradesti, aflat la „doar“ 30 de kilometri.

S-a mai gasit la Predesti, in urma cu 20 de ani, si un zacamint de carbune. „Nu e mare“, au zis geologii, dupa ce au executat forari la adincimi de 200-250 de metri. „Sa-l lasam in conservare, pentru ca nici calitatea nu este cea mai buna“.

Asa ca mina a fost parasita, iar exploatarea ei s-a aminat pina la o data neprecizata. Beleaua a fost insa alta. In timpul forarilor, conductele au atins pinza freatica. Rezultatul: de 20 de ani, zi si noapte, fara oprire, apa tisneste prin cele 12 puturi plantate la marginea comunei. Nimeni nu a valorificat niciodata cantitatea imensa de apa pierduta. E adevarat ca de gindit

s-a gindit cineva. „Nu e potabila, dar am putea sa o captam prin conducte, pentru irigat“, spune primaria. Insa, apa continua sa curga. Si curge, si curge, si curge.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS