13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreședintele Foxconn: Zilele Chinei ca fabrică a lumii au trecut

Președintele Foxconn: Zilele Chinei ca fabrică a lumii au trecut

Zilele Chinei ca fabrică a lumii au trecut, potrivit președintelui Foxconn, compania care produce dispozitive electronice pentru Apple și alte mărci cunoscute, scrie go4it.ro.

Foxconn a început deja să investească în fabrici din alte țări pe fondul războiului comercial dintre SUA și China. „Nu contează că este vorba de India, de Asia de Sud-Est sau America, va exista un ecosistem de producție în fiecare dintre aceste regiuni”, a declarat președintele companiei, Young Liu, pentru Bloomberg. „China va continua să fie o zonă cheie pentru fabricile Foxconn, dar zilele țării ca fabrică a lumii au trecut”, a adăugat el.

Fabricile companiei din afara Chinei realizează acum 30% din totalul de produse, față de 25% în luna iunie a anului trecut. Procentul va continua să crească.

Apple își reduce rapid dependența de China

Apple va muta șase linii de producție pentru iPhone din China în India. Acestea exportă anual telefoane în valoare de 5 miliarde de dolari.

Tot Apple ar fi presat partenerul său principal din China, Foxconn, să investească 1 miliard de dolari în India.

India, care este o rivală a Chinei în Asia, și-a propus să atragă peste 1.000 de companii americane care produc în țara vecină, inclusiv producătorii de dispozitive medicale Abbott Laboratories și Medtronic Plc.

Chine pierde teren și în fața unui alt stat comunist, Vietnamul. Țara exportă electronice în valoare de peste 50 de miliarde de dolari anual, iar valoarea acestora va crește accelerat, potrivit analiștilor, mai ales în defavoarea „camarazilor” chinezi.

Foxconn produce electronice, pe lângă Apple, pentru Amazon, Sony, Dell sau Hewlett Packard. Compania are peste 1 milion de angajați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS