Poliţiştii din Calafat au împuşcat în picioare un bărbat de 40 de ani, care a devenit agresiv după ce maşina în care se afla a fost oprită de oamenii legii. Mai exact, după o urmărire pe străzile din Calafat, poliţiştii au reuşit să oprească maşina care era condusă de un bărbat băut şi fără permis. Bărbatul aflat la volan a refuzat să se legitimeze, iar cei doi pasageri din autoturism au devenit recalcitranți. Bărbatul de 40 de ani, care a fost împuşcat în ambele picioare, a fost transportat la spital.