Comandantul-şef al armatei Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrski, i-a spus miercuri preşedintelui Volodimir Zelenski că trupele ucrainene au capturat 100 de prizonieri de război ruşi în regiunea Kursk. Pe de altă parte, potrivit unor oficiali americani care au vorbit cu Wall Street Journal, Moscova şi-ar retrage o parte din trupele din Ucraina ca răspuns la atacurile ucrainene de pe teritoriul său, relatează SkyNews, potrivit News.ro.
Potrivit unei postări pe Telegram a preşedintelui ucrainean, Oleksandr Sîrski a vorbit cu el prin legătură video şi i-a spus că de la începutul zilei, peste 100 de militari ruşi au fost capturaţi în regiunea Kursk şi există un avans de 1-2 km în anumite zone (în regiunea Kursk – n.r.), în timp ce „căutarea şi distrugerea inamicului în Sudja a fost finalizată”.
Zelenski i-a mulţumit lui Sîrski pentru „realimentarea fondului de schimb”, referire la capturarea prizonierilor de război, Rusia şi Ucraina făcând în mod regulat schimburi de prizonieri.
Sîrski a raportat, de asemenea, cu privire la situaţia de pe front, pe toate direcţiile majore.
„Raportul de dimineaţă al comandantului-şef Oleksandr Sîrski privind situaţia în toate direcţiile principale, în special în zonele Toreţk şi Pokrovsk, precum şi operaţiunea din regiunea Kursk. Nu uităm nici o secundă frontul nostru estic. L-am instruit pe comandantul suprem să consolideze această direcţie folosind echipamentele şi proviziile furnizate în prezent de partenerii noştri”, a postat Zelenski şi pe platforma X.
Avion rusesc, doborât de Ucraina în misiunea de luptă din Kursk
Totodată, Statul Major General al armatei ucrainene a declarat că o aeronavă Su-34 a Rusiei a fost distrusă în timpul unei misiuni de luptă în regiunea de frontieră rusă în timpul nopţii. „Activitatea de eliminare a ocupanţilor, a echipamentelor şi armelor acestora continuă permanent”, a declarat Statul Major.
Pe de altă parte, Moscova şi-ar retrage o parte din trupele din Ucraina ca răspuns la atacurile de pe teritoriul său, potrivit oficialilor americani care au vorbit cu Wall Street Journal. Acesta este primul semn că operaţiunea Kievului din Kursk forţează Moscova să îşi regrupeze forţele, scrie WSJ. Oficialii americani au declarat că nu este clar câte trupe au fost retrase, iar Washingtonul încă încearcă să înţeleagă semnificaţia mişcării.
Rusia pare să întâmpine în continuare dificulăţi în a respinge incursiunea ucraineană, la mai mult de o săptămână de la începutul acesteia.
Moscova a afirmat că a început să contracareze ofensiva în regiunea sa Kursk, însă guvernatorul regiunii învecinate Belgorod a declarat stare de urgenţă regională în primele ore ale dimineţii, invocând continuarea atacurilor ucrainene.
CITEȘTE ȘI: Craiova: Ce școli reabilitate își pot reprimi elevii