9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalKovesi, noul procuror-șef european

Kovesi, noul procuror-șef european

Consiliul UE a convenit numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european, numirea ei urmând să fie confirmată și de Parlamentul European. Decizia a fost luată în Conferința președinților grupurilor politice din Parlament, potrivit unui comunicat de presă.

”Am hotărât împreună cu președintele parlamentului și cu președinții celorlalte grupuri politice să validăm numirea doamnei Kövesi ca șefă a Parchetului European după ce și Consiliul a convenit să o susțină”, a scris liderul grupului Renew Europe din PE, Dacian Cioloș, pe Facebook.

Potrivit lui Dacian Cioloș, validarea lui Kovesi este ”un moment important și simbolic pentru România că lupta împotriva fraudei și a corupției care aduc atingere fondurilor publice ale Uniunii Europene va fi condusă de o româncă pentru următorii șapte ani”.

”A fost ultima ștampilă de care doamna Kovesi a avut nevoie și a obținut-o.Începând de astăzi, noul procuror-șef european se poate apuca de treabă. Are un an la dispoziție să pună la punct noul Parchet European care trebuie să fie funcțional până la finalul anului viitor.Să îi urăm mult succes!”, a scris și eurodeputatul Sigfried Mureșan pe Facebook.
Consiliul Uniunii Europene a formalizat luni numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European (EPPO). Numirea ei mai trebuia confirmată de Parlamentul European.

Finlanda deține în prezent președinția rotativă a UE

Anna-Maja Henriksson, ministrul finlandez al Justiției, spune că rolul Laurei Kovesi va fi acela de a construi structuri administrative și operaționale și să stabilească bunerelații de colaborare cu autoritățile judiciare naționale.


„Prioritatea Consiliului este ca EPPO să fie operațional până în noiembrie 2020. În această privință, devenea urgentă numirea procurorului șef european. Dna Kövesi, primul titular al acestui post, va avea ca sarcină construirea EPPO de la zero. Treaba sa în cursul celor 7 ani de mandat va fi în special construirea structurii administrative și operaționale și stabilirea bunelor relații de colaborare cu autoritățile judiciare naționale. Consiliul va continua să monitorizeze evoluția pentru a se asigura că vom avea un Parchet eficient care va deveni piatra unghiulară în lupta noastră împotriva fraudei și corupției cu fondurile europene”, a declarat Anna-Maja Henriksson, ministrul finlandez al Justiției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS