Un bărbat a deschis focul pe o stradă din Kiev. Ulterior, el a luat ostatici și s-a baricadat într-un magazin. Primele informații arată că există victime, scrie Mediafax.
Ministrul de interne al Ucrainei, Igor Klimenko, a anunțat eliminarea atacatorului din Kiev și eliberarea ostaticilor. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis condoleanțe și a cerut o anchetă rapidă.
„Până acum, sunt cunoscute 5 victime. Condoleanțele mele rudelor și celor dragi. În prezent, 10 persoane sunt spitalizate cu răni și traumatisme. Tuturor li se acordă asistența necesară. Patru ostateci au fost salvați. Ne așteptăm la o anchetă promptă. Investigațiile sunt efectuate de poliția națională și de Serviciul de Securitate al Ucrainei. I-am instruit pe ministrul de interne și pe șeful poliției naționale ale Ucrainei să transmită publicului toate informațiile verificate în acest caz”, a scris Zelenski pe contul de Telegram.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că mai multe persoane au murit în urma împușcăturilor. Printre răniți se află și un copil, care este transportat la spital. Victimele primesc îngrijiri medicale la fața locului.

