Acasă Actualitate Grecia va continua să emită obligaţiuni în 2020 chiar dacă are necesităţile...

Grecia va continua să emită obligaţiuni în 2020 chiar dacă are necesităţile de finanţare acoperite

-

Bugetul pe 2020 prezentat de Guvernul grec arată că executivul de la Atena intenţionează să continue să emită obligaţiuni, chiar dacă necesităţile sale de finanţare pe 2020 sunt acoperite, informează Agerpres, citând Bloomberg.

În prezent, Grecia are rezerve de lichidităţi în valoare de aproximativ 32 miliarde euro, rămase din programul de asistenţă cu creditorii internaţionali. Cu toate acestea, autorităţile de la Atena vor să profite de evoluţiile bune din ultima perioadă, în contextul în care în luna octombrie au reuşit să se împrumute la dobânzi negative, pentru a reduce datoria publică atât ca procent din Produsul Intern Brut, cât şi ca valoare absolută.

Care este necesarul de împrumuturi al Greciei

Potrivit bugetului pe 2020, necesarul de împrumuturi al Greciei va fi de 1,9 miliarde euro. Însă, potrivit Bloomberg, această sumă ar urma să fie acoperită prin utilizarea unei părţi din excedentul primar, a veniturilor din privatizări şi a veniturilor generate de obligaţiunile greceşti pe care băncile centrale le-au achiziţionat în timpul crizei datoriilor.

În prezent, randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale greceşti pe 10 ani sunt cu 68% mai mici decât la începutul anului şi se situează la un nivel similar cu obligaţiunile italiene. Mai mult, în luna octombrie, Grecia s-a regăsit în situaţia în care a fost plătită de investitori pentru privilegiul de a-i împrumuta bani după ce vânzarea de obligaţiuni pe 13 şi 26 de săptămâni a generat randamente negative.

Ce spun investitorii

Investitorii au salutat deciziile adoptate până acum de noul guvern de la Atena, cum ar fi cea de a debloca investiţiile îngheţate de mult precum proiectul Hellinikon, cea de a respecta ţintele fiscale convenite pentru 2021 şi aceea de a demara rapid un plan destinat să ajute băncile să îşi reducă creditele neperformante cu aproximativ 40%.

Potrivit Bloomberg, în 2020, Grecia ar putea profita de acest moment favorabil pentru a reduce cu patru până la cinci miliarde de euro cantitatea de certificate de trezorerie în circulaţie, care, în prezent, se situează la 12,6 miliarde de euro, pentru a rambursa anticipat partea din obligaţiunile în valoare de patru miliarde euro care au fost emise în 2012 după restructurarea datoriilor Greciei, dar şi pentru a rambursa înainte de termen noi credite în valoare de două miliarde euro acordate de Fondul Monetar Internaţional.

Dacă Guvernul de la Atena va urma toate aceste planuri, va exista spaţiul necesar pentru a emite noi obligaţiuni în valoare de aproximativ şapte miliarde euro fără a creşte şi mai mult nivelul datoriei publice.

ȘTIRI VIDEO GdS