16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaUniunea Europeană, încântată de rezultatul alegerilor din Republica Moldova

Uniunea Europeană, încântată de rezultatul alegerilor din Republica Moldova

Uniunea Europeană este încântată de rezultatul alegerilor legislative din Republica Moldova și va oferi țării un pachet de redresare economică în valoare de 600 de milioane de euro, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, în cadrul unei conferințe de presă online.

„Aceste alegeri au fost libere, democratice, respectând legislația Republicii Moldova și standardele internaționale și europene. Noi, ca membri ai Parlamentului European, suntem încântați de faptul că acum există un Parlament al Republicii Moldova nou, legitim, ales prin alegeri corecte, cu o majoritate clară, care să susțină în mod transparent un Guvern care să reformeze Republica Moldova”, a spus Mureșan, potrivit G4Media.ro.

De asemenea, europarlamentarul german David McAllister, prezent la conferință, a precizat faptul că „poporul din Moldova a dat un mandat clar, puternic, impresionant partidului PAS pentru a începe implementarea agendei președintelui Maia Sandu”.

„Vom fi gata să sprijinim Republica Moldova în reformele sale“

„Rezultatul acestor alegeri ar trebui să fie un punct de plecare de la care noul guvern poate accelera reformele autentice și ambițioase, în special în domeniul justiției și în lupta împotriva corupției. Vom fi gata să sprijinim Republica Moldova în reformele sale, care sunt esențialul acordului de asociere UE-Republica Moldova. UE așteaptă cu nerăbdare, în noul său parteneriat, o guvernare și un Parlament puternice și stabile, pentru a rezolva dificultățile cu care se confruntă această țară. Ceea ce are loc în următoarele săptămâni și luni în țară va avea un impact major asupra viitorului relațiilor noastre”, a mai afirmat McAllister.

Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un pachet de redresare economică

Totodată, Siegfried Mureșan a precizat că Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un pachet de redresare economică menit să întărească sistemele publice în domenii precum sănătatea, educația și justiția.

„Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova un pachet de redresare economică de 600 de milioane de euro. Este un pachet de investiții care vor merge mână-n mână cu reformele. Banii sunt meniți să ajute oamenii, întreprinderile, regiunile afectate de pandemie, dar și să întărească sistemele publice din Republica Moldova – educație, sănătate, justiție – pentru a face față mai bine unor crize viitoare. Așteptăm o formare rapidă a guvernului pentru a putea trece împreună la reformele pe care cetățenii Republicii Moldova le așteaptă”, a declarat europarlamentarul.

Banii vor contribui la lupta împotriva corupției și la dezvoltarea economică

La rândul său, David McAllister a explicat faptul că acești bani vor contribui la lupta împotriva corupției și la dezvoltarea economică, iar cei 600 de milioane de euro vor fi livrați în următorii trei ani.

„Acest plan poate și va fi un motor important pentru a sprijini reformele structurale importante, inclusiv domeniile cheie ale justiției, lupta împotriva corupției, pentru a stimula dezvoltarea economică pe termen lung și redresarea, toate acestea în beneficiul poporului Republicii Moldova. Acest plan de redresare economică pentru Republica Moldova va mobiliza până la 600 de milioane de euro în asistență financiară reală, subvenții și investiții susținute de garanții financiare fade și acest nou cadru va fi promovat în următorii trei ani”, a completat McAllister.

Planul are la bază cinci piloni

La începutul lunii iunie, Economedia.ro a relatat despre momentul în care președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat oficial acest plan în valoare de 600 de milioane de euro care vor fi livrați Republicii Moldova în perioada 2021-2024. Planul are la bază cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică; economie competitivă, comerț și IMM-uri; infrastructură; educație și angajabilitate; reforma statului de drept și a justiției.

Cetățenii Republicii Moldova au votat în mod covârșitor partidul pro-european al Maiei Sandu, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut 52, 8 % la alegerile de duminică. Astfel, PAS va putea forma singur guvernul. Diaspora a votat masiv pentru partidul Maiei Sandu, peste 85% din voturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS