10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaPlan de redresare economică de 600 milioane de euro pentru Republica Moldova, anunțat de UE

Plan de redresare economică de 600 milioane de euro pentru Republica Moldova, anunțat de UE

Comisia Europeană a anunțat miercuri un plan de redresare economică în valoare de 600 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Banii vor veni sub formă de asistență macro-financiară, subvenții și investiții, potrivit unui comunicat de presă.

Banii vor fi alocați în următorii 3 ani pentru a promova investiții care să stea la baza redresării durabile a Moldovei după criza provocată de pandemia COVID.

„Republica Moldova se află la o răscruce de drumuri. Planul de redresare economică al UE constituie un efort fără precedent de a ajuta țara pe drumul său spre redresare și pentru o agendă ambițioasă de reforme, în interesul cetățenilor săi. În cele din urmă, acest plan ilustrează forța asocierii noastre și solidaritatea în lupta împotriva pandemiei”, a spus președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Digi24.

„Vrem să stimulăm redresarea socio-economică pe termen lung“

„Prin acest ambițios plan de redresare economică vrem să stimulăm redresarea socio-economică pe termen lung și să dezvăluim potențialul economic neexploatat al Moldovei în beneficiul cetățenilor săi. Vom investi în economie, în conectivitate, în educație și forța de muncă. Planul va sprijini reformele structurale indispensabile, inclusiv în domeniile cheie ale justiției și luptei împotriva corupției”, a spus comisarul pentru extindere, Oliver Varhelyi.

Planul se bazează pe cinci piloni: managementul finanțelor publice și guvernanță economică; economie competitivă, comerț și IMM-uri; infrastructură; educație și angajabilitate; reforma statului de drept și a justiției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS