10.6 C
Craiova
joi, 19 martie, 2026
Știri de ultima orăPoliticaNationalDe ce AUR nu a votat amendamentul PSD la legea bugetului

De ce AUR nu a votat amendamentul PSD la legea bugetului

Amendamentul PSD care prevede ajutorul unic pentru pensionari a fost boicotat miercuri, 18 iunie, de parlamentarii AUR în cadrul comisiilor reunite de buget. Surse parlamentare arată că partidul condus de George Simion ar fi solicitat social-democraților propriile amendamente, însă acest lucru nu s-a întâmplat, scrie Ziare.com.

Scandalul din Parlament pe tema amendamentului pentru un ajutor unic pentru pensionari cu venituri mici, propus de PSD fără surse de finanțare, pare să demonstreze că aleșii AUR nu oferă un ajutor consecvent, deși formaseră o majoritate cu doar o zi înainte.

PSD a refuzat să susțină amendamentele AUR cu măsuri de sprijin pentru diferite categorii de cetățeni, au declarat pentru G4Media.ro surse parlamentare.

Amendamentele propuse de AUR includ extinderea programului de masă caldă în școli și scutiri de la plata contribuțiilor de sănătate pentru mame.

PSD a găsit alţi susţinători, dar nu destui ca să-şi treacă amendamentul

PSD a obținut susținere de la UDMR și Pace – Întâi România, grupul format din foști membri ai SOS România și POT, însă fără voturile AUR, amendamentul la bugetul pe 2026 nu a fost aprobat.

Motivul oficial invocat de AUR pentru absența de la vot ține de faptul că toate pensiile ar trebui crescute.

„PSD și coaliția trebuie să respecte legea care cere indexarea anuală a pensiilor, nu să vină cu soluții precum acest ajutor pentru unii pensionari. Toate pensiile trebuie crescute, așa cere legea. Deci nu vom participa la vot”, a declarat Președintele Consiliului Național de Conducere și liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Citeşte şi: Container cu 15 tone de jeleuri, furat dintr-o parcare din Germania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS