2.4 C
Craiova
luni, 30 noiembrie, 2020
Știri de ultima oră Politica National Ilie Bolojan vrea să dea afară jumătate din angajaţii Consiliului Judeţean Bihor

Ilie Bolojan vrea să dea afară jumătate din angajaţii Consiliului Judeţean Bihor

Preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat marți că jumătate dintre angajații instituției pe care o conduce vor fi concediați de la 1 decembrie, în condițiile în care a constatat că aproape toate compartimentele aveau un personal supradimensionat, scrie ebihoreanul.ro.

Astfel, de la această dată vor fi concediaţi 86 de angajaţi, iar în Consiliul Județean vor mai lucra 88.

Bolojan a afirmat că după ce a făcut o analiză „cantitativă” a muncii personalului CJ şi a „constatat câteva chestiuni care nu pot fi contestate”: „în aproape toate compartimentele schema de personal era supraîncărcată” și există „structuri întregi fără obiect de activitate”.

Acesta a citat ca exemplu o structură care avea ca sarcină gestionarea ariilor protejate, deși „de peste doi ani gestionarea acestora o face o autoritate a statului, iar angajaţii structurii aveau în realitate alte însărcinări”.

În actualele condiții, fondurile de salarizare la CJ ajunge lunar la 270.000 de euro, cu bonusuri de până la 50% pentru participarea în număr mare la proiecte europene cu mize mici.

Ilie Bolojan a vorbit și despre „direcţii care au fost scoase din aparatul propriu al CJ pentru a li se pierde urma”.

Noua organigramă care urmează să fie votată joi prevede o reducere cu adevărat drastică faţă de cea instituită sub conducerea lui Pasztor Sandor în 2018, şi care conţinea 195 posturi, dintre care 174 sunt în prezent ocupate.

Cabinetul preşedintelui CJ va fi redus de la 6 posturi (toate ocupate) la doar 3 iar cele ale vicepreşedinţilor de la câte 2 posturi la câte unul singur.

Potrivit noii organigrame, unele Direcţii urmează să dispară în actuala organizare, devenind servicii sau simple compartimente (exemplu – Direcţia Patrimoniu). Direcţia Generală Economică va trece de la 56 de oameni la 27, Direcţia Arhitectului Şef de la 21 la 16 iar Direcţia Tehnică de la 37 la 20. Dispare și Biroul de presă și imagine.

„Cu toate supărările, se va dovedi că în perioada următoare Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine cu jumătate din personal”, a mai spus Bolojan, citat de ebihoreanul.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Au trecut peste eșecul cu Steaua. SCMU Craiova, victorie...

Eșecul de sâmbătă, cu Steaua (2-3), se...

ȘTIRI GdS

Kaufland oferă spații producătorilor de legume și fructe care...

Kaufland cheamă în magazine producătorii mici de legume și fructe care nu mai pot vinde în piețe. Oferă spații de vânzare în...

Organizaţia PRO România Craiova, în frunte cu preşedintele Cătălin...

Organizaţia PRO România Craiova, în frunte cu preşedintele Cătălin Resceanu, a trecut la PSD, a anunţat în această seară preşedintele PSD Craiova,...

Aleksandr Lukaşenko va renunța la președinție după ce va...

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat vineri că va renunţa la postul său după ce noua Constituţie va fi adoptată, relatează agenţia...

Nicolae Ciucă: ”Vom repara statul! Doljul are nevoie de...

Românii au nevoie de fapte, nu de vorbe și promisiuni! Sunt omul realizărilor și al lucrului bine făcut, așa cum am demonstrat...

Senatorul PMP de Dolj Radu Preda: Cine sunt? Ce...

Cine sunt? Sunt Preda Radu Cosmin. Sunt născut în data de 18 iunie 1980, rodul dragostei a doi olteni, mama din Moțăței...

Cosmin Durle: Investiții în agricultură de peste două miliarde...

PSD urmează să facă investiții durabile în sectorul agroalimentar, conform programului de guvernare, pentru după data de 6 decembrie. Sunt cinci aspecte...