9.6 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2019
Acasă Horoscop Horoscopul de weekend

Horoscopul de weekend

-

Berbec
O săptămână foarte importantă pentru relații parteneriale și bani, bunuri comune cu alții. Este posibil să vă desprindeţi din unele parteneriate, fie că este vorba despre o relație de cuplu sau o relație de colaborare profesională. Predomină senzația că toată lumea este împotriva dumneavoastră, însă pe undeva aveţi o contribuție la situația în care vă aflaţi.

Taur
Mediul de lucru de la serviciu este foarte animat și punctat cu note conflictuale. Fiţi prudent în relațiile colegiale, pentru că există riscul să vă implicaţi în controverse gratuite. Ocupaţi-vă numai de îndatoririle dumneavoastră și lăsaţi-i pe ceilalți să se ocupe de ale lor. Sănătatea este vulnerabilă în continuare. Relațiile parteneriale intră într-o nouă etapă.

Gemeni
Se conturează schimbări benefice în viața cotidiană. Fie la serviciu se aranjează lucrurile și veţi avea suficient timp și pentru dumneavoastră, fie sănătatea se îmbunătățește vizibil și veţi putea desfășura activități recreative de anvergură. Singurele umbre vin dinspre segmentul amoros, în sensul că persoana iubită sau copiii vă pot face reproșuri.

Rac
În prima parte a săptămânii aveţi multe treburi acasă. Este nevoie de reparații curente, mai ales la instalațiile de aer, de gaze și de foc. Apelaţi la ajutorul specialiștilor pentru orice defecțiune sau informație de care aveţi nevoie pentru a vă îmbunătăți sau întreține condițiile din spațiul locativ.

Leu
Aveţi multe drumuri de făcut și de vorbit cu multă lume. Alegeți-vă cuvintele și gesturile cu grijă, evitând sarcasmul. Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt conflictuale și foarte ușor se pot destrăma cele fragile. Segmentul familial și domestic intră într-o nouă etapă. Schimbări în mediul familial, vânzări și achiziții de bunuri casnice, schimbarea domiciliului, întemeierea unei familii.

Fecioară
Sunteţi pus pe fapte mari. Dozaţi-vă eforturile, selectaţi prioritățile și orientaţi-vă numai spre oameni de bună calitate. Prudență în privința cheltuielilor, pentru că tentația investițiilor nefondate este mare și dificil de contracarat. Foarte interesante și benefice sunt interacțiunile cu persoanele din anturajul apropiat.

Balanţă
Stările de spirit sunt foarte oscilante și sunteţi pornit împotriva tuturor. Depuneţi eforturi conștiente să vă înțelegeţi atât cu dumneavoastră înşivă, cât și cu ceilalți, deoarece există riscul să distrugeţi relații și situații benefice care ar trebui păstrate. Financiar se conturează noutăți. Se deschide un nou capitol, în care vi se modifică substanțial veniturile și posibilitățile de a obține bani, bunuri sau favoruri.

Scorpion
Dialogurile cu prietenii vă ajută să vă lămuriţi aspectele profesionale care au dus la restricțiile financiare din ultima vreme. Cu toate că sunteţi plin de energie, dornic de a vă schimba radical viața pe toate planurile, ceva vă ține pe loc. Evitaţi să vă divulgaţi intențiile, planurile de viitor și mai ales opiniile personale!

Săgetător
Relațiile cu prietenii și cu persoanele din mediul socio-profesional în care activaţi sunt foarte active prin discuții aprinse și prin acțiuni comune de anvergură. Oricât aţi fi de atent la vorbele și gesturile acestor persoane, există ceva ascuns, pe care îl simțiţi, dar nu-l puteţi depista deocamdată. Feriţi-vă de acest anturaj, evitaţi polemicile, contradicțiile și îndepărtaţi-vă de oamenii care vă provoacă nepermis de mult.

Capricorn
O săptămână în care sunteţi foarte activ în plan profesional, mai ales că provocările vin dinspre șefi sau colegi de muncă. Discuții aprinse pe teme profesionale, reuniuni la vârf cu oameni importanți, turnuri spectaculoase de situații la locul de muncă. Controlaţi-vă tendința de a riposta la orice vine din partea vreunei autorități.

Vărsător
Gândurile și faptele vă sunt legate de călătorii sau de studii pe termen lung. Se recomandă prudență, întrucât pot apărea diverse piedici în realizarea planurilor. Felul în care vorbiţi îi poate deranja pe ceilalți, deoarece, fără să vă daţi seama, folosiţi note sarcastice. Sunteţi bine văzut de șefi și autorități, vă sunt apreciate eforturile și meritele, puteți obține o funcție de conducere sau măcar un post important în cadrul unui grup de lucru.

Peşti
Cheltuieli majore pe taxe, facturi, investiții pe termen lung! Datorită relațiilor cu neamurile, cu partenerul de viață sau cu partenerii profesionali apar cheltuieli neprevăzute și care trebuie făcute urgent. Relațiile cu străinătatea se îmbunătățesc vizibil, fiind rost de a călători în ținuturi îndepărtate.

ȘTIRI VIDEO GdS