Berbec
Este o zi cu veşti bune şi cu rezultate care vă inspiră mai multă siguranţă. Sunteţi stăpân pe situaţie şi totul merge bine atâta timp cât reuşiţi să vă păstraţi tonusul şi optimismul la cote maxime. Întâlniţi o persoană care apreciază ceea ce faceţi şi laudele care sosesc vă motivează să duceţi mai departe ce aţi început. Uneori aveţi nevoie de foarte puţin pentru a ajunge la succes.

Taur
Parcă nimic nu vă poate mulţumi astăzi, strâmbaţi din nas la tot ce vi se oferă şi nu aveţi încredere în nimic. Chiar dacă vi se aduc explicaţii bine argumentate, chiar dacă faptele sunt concrete şi vizibile, tot aveţi un sentiment de dezamăgire, pentru că, probabil, aveaţi alte aşteptări. Încercaţi să mai coborâţi din pretenţii şi să vă mulţumiţi şi cu mai puţin, pentru că din toate aveţi ceva de câştigat.
   
Gemeni
Birocraţia va fi cel mai mare inamic al planurilor dumneavoastră, pentru că peste tot vi se închid uşi în nas ori sunteţi trimis la plimbare, ceea ce poate deveni enervant pentru o fire pătimaşă ca a dumneavoastră. Veţi tolera până la un punct, dar la un moment veţi riposta. Nu vă aşteptaţi însă ca lucrurile să se rezolve cu agresivitate.

Rac
Două personalităţi extreme par să se lupte azi în dumneavoastră pentru a ieşi în evidenţă şi nu ştiţi care vă reprezintă mai bine. Aveţi momente în care vreţi să epataţi, să fiţi remarcat, pentru ca în clipa următoare să alunecaţi brusc în partea cealaltă, preferând anonimatul şi discreţia. Cum să împăcaţi cele două laturi ale personalităţii dumneavoastră în astfel de situaţii?
   
Leu
Deşi vă treziţi cu o stare cam pesimistă, poate şi din cauza unei nopţi nedormite, pe parcursul zilei vor apărea o mulţime de veşti bune, care alungă starea proastă cu care aţi început ziua. Practic, de dimineaţă până seara, totul se va schimba de la minus la plus. Dacă la primele ore toate merg de-a-ndoaselea, la finalul zilei veţi descoperi ce bine s-au aşezat toate pe făgaşul normal.
    
Fecioară
Aţi ajuns, în sfârşit, la rezultatele unei acţiuni pentru care aţi muncit mult. A durat ceva vreme, nu a fost o evoluţie rapidă şi nici uşoară, dar acum se întrevăd rezultate concrete, de care sunteţi mândru. Construcţia dumneavoastră a ajuns la un nivel stabil şi nimic nu va mai schimba mersul evenimentelor, pentru că aţi depus toate eforturile să îi daţi un curs ascendent sigur.

Balanţă
Este o zi plină de veselie şi de veşti bune, care vă dau un tonus pozitiv. Dacă sunteţi optimist, nimic nu vă poate opri din avânt şi toate vă ies de minune. Vă întâlniţi cu oameni a căror prezenţă vă face bine sau vă intră în casă persoane amuzante, care animă atmosfera. Peste tot unde apăreţi sunteţi primit cu braţele deschise. Aduceţi bună dispoziţie celor pe care-i întâlniţi şi vă bucuraţi sincer de întâlnirile acestei zile.

Scorpion
Nu sunteţi mulţumit de rezultatele concrete de azi, v-aţi aşteptat la altceva şi când vedeţi ce primiţi în schimb sunteţi dezamăgit. Cu siguranţă puteţi avea parte de altceva, care să vă abată gândul de la ceea ce primiţi, dar, dacă vă cramponaţi de un singur ţel care nu poate fi atins, riscaţi să pierdeţi ocazii bune, care trec pe lângă dumneavoastră fără să fie valorificate.  

Săgetător
Nu vă grăbiţi să daţi primul răspuns care vă vine în minte, pentru că veţi regreta impulsivitatea. E nevoie de un demers serios şi aprofundat care să ducă la o concluzie bine documentată, ca atare luaţi-vă timpul necesar pentru studiu, pentru analiză şi pentru a lua o decizie clară. Dacă vă grăbiţi să alegeţi prima varianta care vă atrage, peste câteva zile veţi descoperi că ar mai fi existat alta, mult mai bună.
 
Capricorn
Întotdeauna vârsta este un atu în faţa altora care încă mai au multe de învăţat. Sunteţi cu un pas înaintea altora, pentru că anii în plus v-au oferit un avantaj înaintea altora care, atunci când dumneavoastră vă remarcaţi, abia făceau primii paşi în domeniu. Prin comparaţie cu cei mai tineri, cu începătorii sau cu cei care încă învaţă sunteţi un as, dar trebuie să vă câştigaţi şi să vă menţineţi poziţia prin luptă.  
    
Vărsător
Glumele nu sunt gustate de oricine, deci fiţi atent cu cine vă permiteţi să faceţi poante, ca nu cumva vreuna să fie înţeleasă greşit şi să lase o impresie falsă despre dumneavoastră. Aveţi chef de distracţie şi nu v-aţi simţi bine într-un anturaj îmbătrânit, conservator, unde nimeni nu are voie să mişte decât în front, deci evitaţi astfel de medii.
 
Peşti
Aţi ajuns la apogeul unei acţiuni pentru care aţi depus toate eforturile care stăteau în puterea dumneavoastră. Culegeţi laurii unei victorii şi sunteţi foarte mândru de ceea ce aţi realizat. Cu atât mai mare va fi senzaţia de satisfacţie atunci când veţi primi laude sincere şi binemeritate de la ceilalţi, care vă scot mai mult în evidenţă calităţile pe care le-aţi pus în joc pentru a ajunge aici.