17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDisponiblizări la Salubritate - problemele continuă

Disponiblizări la Salubritate – problemele continuă

Problemele cu disponibilizarea angajaţilor de la Salubritate continuă. Angajaţii de la Salubritate care au refuzat noile locuri de muncă rămân fără serviciu.

Operatorul de salubritate i-a ofertat pe cei care urmau să fie disponibilizaţi cu noi joburi, chiar dacă acestea nu erau conforme cu pregătirea sau specializarea lor. Cu alte cuvinte le-a pus în faţă o listă cu mai multe locuri de muncă şi le-a cerut acestora să aleagă.

Până la această dată, 13 angajaţi de la Salubritate au primit preaviz de concediere, dintre aceştia 6 au refuzat locurile de muncă oferite şi discuţiile cu reprezentanţii societăţii.


„Suntem în faza implementării primei etape a planului de reorganizare aprobat în ședința Consiliului Local al Municipiului Craiova, etapă care a presupus purtarea unor discuții cu toți angajații vizați de disponibilizări, pentru a găsi cea mai bună soluție individuală. Toți acești salariați, fără excepție, au avut la dispoziție mai multe opțiuni, atât în cadrul Iridex cât și la Salubritate, dar nu toți au ales să muncească în continuare.

Deși au avut loc mai multe întâlniri în care am încercat să le facem mai multe propuneri, în speranța că vor accepta măcar una, o parte dintre cei 13 care se află în prezent în perioada de preaviz, respectiv 6 angajați, au refuzat locurile de muncă oferite, motivând că atribuțiile posturilor oferite sunt prea multe sau prea complexe.

Au respins din start orice formă de recalificare. Unii nu s-au prezentat la aceste întrevederi și nici măcar la serviciu în ziua respectivă. Toate aceste lucruri au fost consemnate în procese verbale, la ședințe fiind prezenți reprezentanți ai Iridex, ai sindicatelor din cadrul SC Salubritate Craiova SRL, cât și ai conducerii societății noastre”,

se arată într-un răspuns transmis de SC Salubritate Craiova SRL.

Fără un control riguros, cetățenii aruncă gunoiul pe domeniul public

Dispare Serviciul Corp Control al primarului

Reprezentanţii Salubrităţii spun că cei mai afectaţi de disponibilizare sunt angajaţii de la Corp Control. Aceştia funcţionau conform unei Hotărâri de Consiliu Local care a fost abrogată, ceea ce înseamnă că serviciul respectiv dispare.


„În mod evident, nu îi putem obliga să muncească în altă parte însă nici nu putem păstra în organigramă aceste posturi, având în vedere că a fost aprobată eliminarea lor prin planul de restructurare. În plus, Serviciul Corp Control, din care face parte majoritatea celor 6 salariați, și-a pierdut cu totul obiectul muncii pentru că agenții constatatori din cadrul acestui compartiment al Salubrității erau împuterniciți de primar să aplice prevederile Hotărârii de Consiliul Local nr. 319/2009, care a fost abrogată luna trecută. Practic, nu mai pot da amenzi pentru că nu mai sunt împuterniciți pe noua hotărâre de consiliu local, care înlocuiește HCL nr. 319/2009”,

se mai arată în răspunsul transmis de Salubritate.

Salubritatea a plătit 600 de lei să timită 13 preavize de concediere

Totodată, reprezentanţii operatorului de salubritate spun că au fost nevoiţi să trimită celor disponibilizaţi previzele de concediere prin intermediul unui executor judecătoresc. Motivul, angajaţii concediaţi au refuzat să primească respectivele preavize.

Posturi
Posturi


„Pentru că au respins total dialogul pe această temă și au refuzat constant să primească actele înmânate, am fost nevoiți să le transmitem preavize prin intermediul unui executor judecătoresc, costurile totale ale acestui serviciu ajungând la 600 lei. Așadar, începând de la jumătatea lunii mai, aceste persoane nu vor mai lucra la Salubritate Craiova SRL, indiferent de presiunile la care încearcă să supună compania”,

se menţionează în răspunsul Salubrităţii.


Reamintim că 270 de posturi de la Salubritate Craiova s-au desfiinţat. Din cauză că operatorul pierde cea mai importantă activitate, colectarea deşeurilor din oraşul Craiova, au loc disponibilizări colective. În lista celor concediaţi se găsesc atât muncitori, cât şi directori, dar și personal de la diferite birouri și servicii.


Iridex-ul, oferte de angajare

Iridex, noul operator de salubritate care va prelua activitatea de ridicarea a deşeurilor în Craiova oferă celor disponibilizaţi de Salubritate 180 de locuri de muncă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS