0 C
Craiova
marți, 2 martie, 2021
Știri de ultima oră Eveniment Preşedintele Klaus Iohannis efectuează azi o vizită oficială în Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează azi o vizită oficială în Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează astăzi o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său moldovean, Maia Sandu, scrie agerpres.

Aceasta este prima vizită la nivel înalt primită, la Chişinău, de Maia Sandu după preluarea mandatului de preşedinte, în urma alegerilor din 15 noiembrie din Republica Moldova.

Vizita şefului statului român la Chişinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul preşedinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al ţării vecine, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii moldoveni în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România, a informat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de Covid-19, şi respectiv pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a ţării vecine.

Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens, precizează sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Tramvaiele noi destinate Craiovei, telenovelă fără sfârşit

Tramvaiele noi destinate Craiovei devin o telenovelă fără sfârşit. La mai bine de doi ani de când a fost lansată licitaţia, procedura a intrat în impas.

ȘTIRI GdS

Tramvaiele noi destinate Craiovei, telenovelă fără sfârşit

Tramvaiele noi destinate Craiovei devin o telenovelă fără sfârşit. La mai bine de doi ani de când a fost lansată licitaţia, procedura a intrat în impas.

Megaîntâlnire la primărie: Cine poluează Craiova?

Aerul din Craiova continuă să fie irespirabil. Craiovenii se plâng de praf, miros de cărbune, fum. Concret există poluare, dar cine sunt poluatorii? La sfârşitul...

Plângere penală după vânzarea Abatorul Podari

Vânzarea de către un lichidator judiciar a Abatorului Podari vine "la pachet" cu o plângere penală la DNA, dar şi acţiuni în instanţă. Abatorul Podari, deţinut de omul de afaceri Dinel Staicu, a fost vândut de lichidatorul judiciar al Băncii Internaţionale a Religiilor la sfârşitul anului trecut, după ani de procese. Problema este, spune un craiovean, că lichidatorul a vândut şi o clădire(cantina) şi terenul cumpărate de el în 1998, respectiv 1999.

Medicii, prea scumpi pentru şcolile şi grădiniţele din Dolj

În plină pandemie, multe şcoli din Dolj nu au medic şcolar. Primarii spun că acum în pandemie nu au avut bani pentru a încheia...

Psih. Mihaela Sârbu: Cum ne pot afecta relațiile toxice...

O relaţie este, pentru majoritatea oamenilor, un punct de echilibru. Dar există situaţii când relaţiile se deteriorează şi ajung să ne afecteze emoţional. Mulţi...

Un bărbat a sechestrat şi înjunghiat mortal doi muncitori

Un bărbat, de aproximativ 60 de ani, din Onești, a sechestrat, luni, într-un imobil din localitate, doi muncitori care efectuau lucrări de reparații, a...