Pe ultima sută de metri Federația Națională de Automobilism Sportiv a organizat la Rânca sâmbătă și duminică o competiție sportivă în care au fost atinse recorduri.
În ciuda faptului că pandemia de coronavirus a dat peste cap programul Campionatului Național de Viteză în Coastă și se vorbea de anularea etapei de la Rânca, pe Transalpina, organizatorii s-au răzgândit în ultima clipă și au decis să revină pe cea mai înaltă și spectaculoasă șosea din țară.
Și nu au greșit luând această hotârâre, având în vedere numărul foarte mare de piloți experimentați înscriși la startul penultimei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă Transalpina Challenge, găzduit de șoseaua Transalpina și stațiunea montană Rânca, din Munții Parâng.
Un total de 94 de piloți au fost înscriși pe foile de start, un adevărat record pentru sezonul 2020. Iar vremea a fost de partea organizatorilor. Competitorii au avut la dispoziție condiții foarte bune pe șosea și au putut să își pună la încercare abilitățile.
Zeci de piloți la diferite clase
De la linia de start nu au lipsit piloți cu multe competiții câstigate, precum Emil Nestor, Silviu Dumitrescu (Osella PA2000 EVO), Stefan Stoev (Silver Car EF10), Emil Ghinea (Norma M20F), Octavian Ciovică (Radical SR8) și Dani Oțil (Radical SR4). La alte categorii s-au mai înscris: Ricardo Tarabelli (Renault Clio), Ciprian Ciobotaru (Mitsubishi Evo7). La N, Claudiu Erhan (Mitsubishi Lancer) și Alexandru Krepelka (Honda Civic). Pe lista de înscrieri au mai figurat: la Categoria I, Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge), Alex Mirea, cu un BMW M2, sau Florin Voicu, pe un Ferrari 458 Challenge.
Interesant că la divizia automobilelor istorice a fost înregistrat un record de prezență, cu nu mai puțin de 11 concurenți, între care campionul din ultimele sezoane: Cătălin Cedric Ghigea, la bordul unei Alfa Romeo Alfetta. Proiectul Dacia Revival a atras 4 piloți, Valentin Nemțanu, Mihai Alexandrescu, Adrian Voicu și Alexandru Cosmescu, care au intrat în competiție cu modelele Dacia 1300 și 1310.
Circulația a fost închisă temporar
Este de precizat că sâmbătă și duminică circulația autovehiculelor a fost oprită pe Transalpina, între Novaci și Rânca. Șoseaua a fost deschisă temporar circulației sâmbătă, de la 13,00 la 14,00, în ziua antrenamentelor, și duminică între 12.30 și 13,30, în ziua în care a avut loc competiția propriu-zisă.
Concursul a avut loc pe DN 67 C, între kilometri 17 și 22, cu o diferență de nivel de 342 de metri. Acest lucru și dificultatea ridicată a traseului face tot timpul ca etapa de pe Transalpina să fie una deosebit de atractivă și căutată de către piloții din țară și din străinătate. Faptul că vremea a fost frumoasă a determinat publicul iubitor al automobilismului să vină la Rânca și să urmărească de la fața locului zecile de piloți care au alergat pe cea mai înaltă șosea din țară, supranumită și Drumul Regelui.
Concursul a avut loc în aceeași perioadă în care se organiza un festival pastoral de tradiție al Gorjului, în Baia de Fier, respectiv „Coborâtul oilor de la munte” și care atrăgea mulți turiști.