20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăCod portocaliu de instabilitate atmosferică

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, disconfort termic de astăzi, de la ora 10.30, până mâine la ora 23.00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astăzi, în cea mai mare parte a țării. Marți, instabilitatea se va manifesta mai ales în regiunile sudice, estice și centrale. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, luni (24 iunie) local, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, iar marți (25 iunie), pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și de podiș.

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, precum și în zona de munte a județelor Vrancea și Prahova instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

Cod galben până mâine

Instabilitate atmosferică şi în Oltenia

Va fi cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, până deseară la ora 23.00. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Tot cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată a fost emis de astăzi, de la ora 23.00, până pe 25 iunie, la ora 6.00. În intervalul menționat, în Oltenia, vestul și sud-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS