Știri de ultima orăEvenimentUn remorcher s-a scufundat în Marea Neagră, lângă Neptun. Toți marinarii au fost salvați

Un remorcher s-a scufundat în Marea Neagră, lângă Neptun. Toți marinarii au fost salvați

Un remorcher turcesc s-a scufundat în această dimineață, în apropiere de Neptun, după ce a intrat în coliziune cu nava pe care o tracta. Trei marinari au fost preluați de un alt remorcher, iar alți patru au refuzat evacuarea.

Trei membri ai echipajului au fost preluați de remorcherul ODIN, sub pavilion olandez, urmând a fi transportați către portul Mangalia, unde urmează să fie debarcați.

Celelalte patru persoane au refuzat evacuarea, declarând că nu au nevoie de asistență.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizate în zona incidentului, contribuind, potrivit competențelor, la gestionarea situației și la asigurarea măsurilor de siguranță.

Vremea rea a provocat accidentul și a îngreunat salvarea

Remorcherul AYAZ BEY, sub pavilion turcesc, a transmis, în jurul orei 04:20, un mesaj internațional de primejdie (MAYDAY), după ce a intrat în coliziune cu nava MENTOR, sub pavilion Antigua și Barbuda.

Potrivit informațiilor disponibile, remorcherul AYAZ BEY, împreună cu remorcherul RAMAZAN BEY, efectua o operațiune de remorcare a navei MENTOR, avariată anterior în apele ucrainene, în apropierea portului Odesa, cu destinația Turcia. Nava remorcată nu avea echipaj la bord.

În cursul nopții, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, legăturile de remorcare s-au rupt. Ulterior, acestea au fost refăcute, însă remorcherul AYAZ BEY a intrat în coliziune cu nava remorcată și s-a scufundat.

Pentru salvarea celor șapte marinari au fost mobilizate două nave ale Ministerului Afacerilor Interne, una aparținând Poliției de Frontieră – Garda de Coastă și cealaltă Inspectoratului pentru Situații de Urgență. La intervenție a participat și nava SAR ARES a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

Operațiunea a fost coordonată de Centrul Maritim de Coordonare a Salvării (MRCC).

Intervenția s-a desfășurat în condiții deosebit de dificile, din cauza vântului puternic și a mării foarte agitate, care nu permit, în acest moment, utilizarea mijloacelor aeriene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS