Polițiștii din Rovinari au intervenit, azi noapte, în comuna Bâlteni, în urma unui apel la 112 efectuat de o femeie de 64 de ani. Din verificările efectuate a reieșit că un bărbat de 56 de ani și-ar fi agresat soția, lovind-o cu pumnii în zona spatelui.
De asemenea, acesta ar fi adresat amenințări atât soției, cât și fiicei lor, în vârstă de 34 de ani.
Victimele au refuzat ordinul de protecție provizoriu
Cele două femei nu au dorit completarea formularului de evaluare a riscului și s-au opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
Acestora le-au fost înmânate cereri pentru a se adresa instanței de judecată în vederea obținerii unui ordin de protecție.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru:
- violență în familie,
- amenințare.
Citește și: Gorj: Controale rutiere intense și „Speed Marathon” pe 15 aprilie

