12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTransport de lemne cu un tractor neînregistrat, condus de un bărbat fără permis

Transport de lemne cu un tractor neînregistrat, condus de un bărbat fără permis

Poliţiştii doljeni au depistat doi bărbaţi din comuna doljeană Celaru, care conduceau un tractor, respectiv un încărcător, care nu sunt înregistrate la primărie. În plus, bărbatul aflat la volanul tractorului nu are permis de conducere. Pe numele bărbaţilor au fost întocmite dosare penale pentru conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Potrivit oameilor legii, cei doi bărbaţi au fost depistaţi conducând vehicule neînregistrate în cursul zilei de marţi.

„În cursul zilei de 13 februarie, ora 13.00, polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Celaru, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din tractor şi remorcă, pe drumurile publice din localitate. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că aceasta nu deţine permis de conducere, iar tractorul şi remorca nu sunt înregistrate. De asemenea, la faţa locului a ajuns şi un încărcător telescopic, condus de un bărbat de 43 de ani, tot din comuna Celaru, vehicul care nu este înregistrat”, au precizat poliţiştii doljeni.

Dosare penale pe numele suspecţilor

Tractorul condus de bărbatul de 36 de ani era încărcat cu lemne. Pe numele bărbaţilor au fost întocmite dosare pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Într-un răspuns transmis de IPJ Dolj unui bărbat din comună, care a sesizat prezenţa vehiculelor neînregistrate pe drumurile publice, se precizează că vehiculele aparţin unei firme private.

„În evidenţele Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți a fost înregistrată lucrarea generală cu nr. (…), privind utilajele ce aparţin SC Rucela SRL Celaru, care nu ar respecta dispoziţiile legale privind circulaţia vehiculelor pe drumurile publice. Având în vedere faptul că aţi sesizat existenţa unor presupuse fapte de natură penală, în cauză s-a întocmit dosarul penal nr. (…)”, a transmis IPJ Dolj. Este vorba de un dosar de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînregistrat.

Citeşte şi: Patru bărbaţi din Negoi, condamnaţi pentru trafic de droguri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS