28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat beat a sunat la 112 şi a anunţat că şofează fără a avea permis

Un bărbat beat a sunat la 112 şi a anunţat că şofează fără a avea permis

Un bărbat de 34 de ani este cercetat penal, după ce a sunat la 112 şi a anunţat că şofează fără a avea permis de conducere. Poliţiştii din Ilfov care au intervenit au constatat că el era şi beat.

Bărbatul a fost plasat sub control judiciar. ”Poliţiştii Staţiunii Snagov au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, care a precizat faptul că se află în localitatea Ciolpani, unde conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii Staţiunii Snagov, care în urma activităţilor specifice în teren au constatat că un autoturism circula pe DJ 101 N, din direcţia DN1 către sat Izvorani, condus de către un bărbat. Conducătorul auto, în vârstă de 34 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează, miercuri, Poliţia judeţeană Ilfov, conform digi24.ro.

Bărbatul avea permisul de conducere anulat

Poliţiştii rutieri din Snagov au constatat că bărbatul are permisul de conducere anulat. El a fost dus la un spital din Bucureşti, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Iniţial, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Citește şi: Fermierii bulgari au vărsat laptele din cisterne. Au blocat din nou granița cu România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS