15.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljŞofer recidivist, după gratii pentru încă 30 de zile

Şofer recidivist, după gratii pentru încă 30 de zile

Instanţele au dispus prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare emis pe numele unui craiovean de 41 de ani, judecat pentru conducere fără permis şi refuzul recoltării de probe biologice. Potrivit oamenii legii, la începutul lunii iulie, bărbatul a fost depistat conducând fără permis. Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice. În octombrie 2020, craioveanul a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Reprezentanţii IPJ Dolj au explicat că bărbatul a şi refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor.

„În noaptea de 01/02 iulie, ora 00.45, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism ce circula pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova. Acesta a refuzat să oprească, fiind urmărit pe strazile Corneliu Copsu și Eroilor, unde a fost oprit de polițiști. La volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat de 41 de ani, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. De asemenea, conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, refuzând și recoltarea de mostre biologice”, au precizat poliţiştii doljeni.

Pe 13 iulie, bărbatul a fost arestat preventiv. Mandatul de arestare a fost emis de Judecătoria Craiova.

Condamnat cu suspendare în alt dosar

În octombrie 2020, acelaşi bărbat a fost condamnat într-un dosar în care a fost acuzat de conducere sub influenţa alcoolului. A primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Procurorii au susţinut că, pe 11 ianuarie 2020, un echipaj de poliţişti a observat, pe bulevardul Dacia, un autoturism care „avea o deplasare sinuoasă”. După ce l-au oprit pe şofer, oamenii legii au stabilit că avea o alcoolemie de de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, în urma analizei toxicologice, s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 2,28 g/litru la momentul primei prelevări. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu a fost contestată de bărbatul condamnat.

După gratii pentru încă 30 de zile

La sârşitul lunii iulie, inculpatul a formulat la Judecătoria Craiova o cerere de revocare a măsurii arestării preventive. Cererea i-a fost respinsă de instanţă ca nefondată. În schimb, judecătorii au dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat pentru încă 30 de zile. Hotărârea Judecătoriei Craiova a fost contestată de bărbatul arestat la Tribunalul Dolj. Săptămâna trecută, instanţa i-a respins contestaţia ca nefondată. Hotărârea Tribunalului Dolj este definitivă.

Între timp, pe 25 iulie, bărbatul a fost deferit justiţiei. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.

Citeşte şi: Arestat preventiv după ce a accidentat un biciclist şi a fugit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS