Știri de ultima orăActualitateMinistrul Muncii, anunț despre salariul minim

Ministrul Muncii, anunț despre salariul minim

Ministrul Muncii a anunțat că la începutul anului viitor salariul minim va fi cel care este acum în plată. Florin Manole a adăugat că, în funcție de indicatorii pe care Institutul Național de Statistică îi va prezenta, vor avea loc discuții privind valoarea salariului minim.

„La 1 ianuarie 2027, salariul minim va fi cel care este acum în plată, 4.325 brut”, a afirmat Florin Manole, potrivit ziare.com

Discuțiile despre salariul minim vor începe în perioada următoare

Ministrul a spus că discuțiile despre salariul minim vor începe în perioada următoare, acestea având drept punct de plecare datele de la Institutul Național de Statistică.

„Discuția despre salariul minim trebuie să înceapă în săptămânile următoare, când trebuie să vină la Ministerul Muncii informațiile de la Institutul de Statistică, informațiile agregate în formula de calcul conform legii, care să țină cont de productivitate, de toți indicatorii macroeconomici, după care vom merge în Consiliul Național tripartit și la masa dialogului cu sindicatele și patronatele vom lua o decizie”, a explicat ministrul Muncii.

Citeşte şi: Bărbat reținut după ce a intrat înarmat cu un pistol și o grenadă airsoft într-un sediu de poliție și i-a cerut unui agent să îl împuște

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS