21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bucureștean, cercetat pentru înșelăciune cu panouri fotovoltaice în Gorj

Un bucureștean, cercetat pentru înșelăciune cu panouri fotovoltaice în Gorj

Poliţiştii din Gorj au făcut, miercuri, patru percheziţii în Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune în care un bărbat este suspectat că ar fi primit 60.000 de lei de la mai multe persoane pentru furnizarea de panouri fotovoltaice, fără a onora comenzile, potrivit News.ro

”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au efectuat, pe 18 ianuarie, 4 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti. Din cercetări s-a stabilit faptul că un bărbat de 38 de ani, din Bucureşti, administrator al unei societăţi comerciale din aceeaşi localitate, ar fi indus în eroare persoane fizice de pe raza judeţului Gorj, cu privire la furnizarea unor panouri fotovoltaice, percepând suma de 60.000 lei fără să onoreze comenzile”, potrivit IPJ Gorj.

Pentru atragerea clienţilor, produsele erau promovate pe un site, la preţuri promoţionale. Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub supravegherea unităţii de parchet competente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS