14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentIlie Năstase a fost prins, din nou, băut la volan

Ilie Năstase a fost prins, din nou, băut la volan

Ilie Năstase a fost din nou prins băut la volan, astfel că fostul tenismen s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru 90 de zile. În 2018 acesta s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins din nou conducând sub influența alcoolului.

De această dată, însă Ilie Năstase nu s-a mai opus testării cu aparatul alcooltest și nici nu a mai fost recalcitrant, așa cum se întâmplase în urmă cu patru ani. Ilie Năstase s-a comportat absolut normal la controlul efectuat în trafic de polițiști, a cooperat fără să facă scandal, iar la final, cum permisul i-a fost suspendat, și-a comandat un taxi și a plecat spre casă, potrivit stiripesurse.ro.

„La data 18 noiembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o strada din sectorul 1 din Municipiul București. Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat”, a transmis Poliția Rutieră, vineri.

A fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei

„Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, au punctat polițiștii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS