20.6 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovean condamnat la 7 ani de puşcărie pentru trafic de minori

Craiovean condamnat la 7 ani de puşcărie pentru trafic de minori

Magistraţii de la Tribunalul Dolj au condamnat la şapte ani şi două luni de închisoare un craiovean de 32 de ani, deferit justiţiei pentru trafic de minori şi trafic de persoane. Procurorii DIICOT au explicat că bărbatul ar fi racolat trei tinere, dintre care două minore, pe care le-a determinat să practice prostituţia în Craiova. Două dintre victime au ajuns să practice prostituţia şi în Spania şi Franţa.

Potrivit anchetatorilor, printre victimele inculpatului s-au numărat două minore.
„Începând cu anul 2018, persoana în cauză, un bărbat din Craiova, ar fi racolat, profitând de starea lor de vulnerabilitate, trei tinere din județele Dolj, Bacău și Arad, dintre care două minore. Acesta le-ar fi închiriat apartamente în regim hotelier, în municipiul Craiova, și le-ar fi determinat să practice prostituția. Ulterior, două dintre aceste tinere ar fi fost transportate în Spania – Almadralejo și Franța – Nantes, unde ar fi practicat prostituția”, au precizat oamenii legii.
Pe data de 20 mai 2021, ofiţerii de combatere a criminalității organizate au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului. În urma percheziţiei, au fost ridicate un telefon mobil și diverse înscrisuri.

Craiovean condamnat pentru trafic de minori

Ulterior, după audieri, procurorii DIICOT au dispus reţinerea suspectului pe o perioadă de 24 de ore. Tot pe 20 mai 2021, Tribunalul Dolj a emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă. De atunci, inculpatul a rămas în arest preventiv.
Craioveanul a fost trimis în judecată în iulie 2021, pentru trafic de persoane şi trafic de minori. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj, instanţă care s-a pronunţat vineri, pe 14 octombrie.
Bărbatul a fost condamnat pentru toate infracţiunile reţinute de anchetatori. După contopirea pedepselor, a fost condamnat la şapte ani şi două luni de închisoare. Instanţa a dispus ca inculpatul să execute şi un rest de 125 zile de închisoare dintr-o pedeapsă de doi ani şi şase luni, primită în iunie 2017, într-un dosar de evaziune fiscală.

Despăgubiri pentru victimele inculpatului

Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive(20.05.2021 – la zi). Judecătorii au mai dispus ca inculpatul să rămână în continuare în arest.
De asemenea, Tribunalul Dolj a admis acţiunile civile formulate de cele trei victime ale craioveanului. Una dintre victime trebuie să primească de la inculpat suma de 8.000 de euro drept daune morale, iar alta 5.000 de euro. Inculpatul a fost obligat să achite altei părţi civile din dosar suma de 10.000 de lei, tot cu titlul de daune morale.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS