10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCraiovean judecat pentru trafic de minori

Craiovean judecat pentru trafic de minori

Magistraţii de la Tribunalul Dolj au început judecarea unui craiovean de 31 de ani, deferit justiţiei pentru trafic de minori şi trafic de persoane. Procurorii DIICOT susţin că bărbatul ar fi racolat trei tinere, dintre care două minore, pe care le-a determinat să practice prostituţia în Craiova. Două dintre victime au ajuns să practice prostituţia şi în Spania şi Franţa.

Potrivit anchetatorilor, printre victimele inculpatului s-au numărat două minore.

„Începând cu anul 2018, persoana în cauză, un bărbat, de 31 de ani, din Craiova, ar fi racolat, profitând de starea lor de vulnerabilitate, trei tinere din județele Dolj, Bacău și Arad, dintre care două minore. Acesta le-ar fi închiriat apartamente în regim hotelier, în municipiul Craiova, și le-ar fi determinat să practice prostituția. Ulterior, două dintre aceste tinere ar fi fost transportate în Spania – Almadralejo și Franța – Nantes, unde ar fi practicat prostituția”, au precizat oamenii legii.

Pe data de 20 mai, ofiţerii de combatere a criminalității organizate au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului. În urma percheziţiei, au fost ridicate un telefon mobil și diverse înscrisuri.

Craiovean judecat pentru trafic de minori

Ulterior, după audieri, procurorii DIICOT au dispus reţinerea suspectului pe o perioadă de 24 de ore. Tot pe 20 mai, Tribunalul Dolj a emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă. Mandatul de arestare a fost prelungit în mai multe rânduri de instanţă.

Între timp, în iulie, inculpatul a fost trimis în judecată pentru trafic de persoane şi trafic de minori. Dosarul a trecut de procedura de cameră preliminară, iar Tribunalul Dolj a fixat primul termen de judecată pentru data de 17 noiembrie. La primul termen, instanţa a dispus amânarea judecării inculpatului pentru data de 12 ianuarie 2022. Motivul a fost lipsa de apărare a uneia dintre persoanele vătămate din dosar.

Termenul pentru verificarea măsurii preventive a fost stabilit pentru data de 2 decembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS