22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentA fugit din arestul la domiciliu, s-a urcat beat la volan şi a făcut accident

A fugit din arestul la domiciliu, s-a urcat beat la volan şi a făcut accident

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Giurgiu a fost arestat preventiv după ce a plecat de acasă, deşi se afla în arest la domiciliu, a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi a produs un accident de circulaţie.

„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată telefonic de către un bărbat, din comuna Putineiu, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că, la intrarea în localitatea Vieru, un autoturism a intrat într-un copac. În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Giurgiu, care au identificat la volanul autoturismului, un bărbat, de 29 de ani, din municipiul Giurgiu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,90 miligrame la litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieşit faptul că bărbatul în cauză figura cu măsura privativă de libertate a arestului la domiciliu, în perioada 13 iulie-12 octombrie”, se arată într-un comunicat de presă transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, potrivit agerpres.ro.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar vineri instanţa de judecată a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evadare şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS