12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentElena Udrea ar putea afla astăzi dacă va fi adusă în țară pentru a fi încarcerată

Elena Udrea ar putea afla astăzi dacă va fi adusă în țară pentru a fi încarcerată

Elena Udrea – condamnată definitiv, în 7 aprilie, la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” și aflată în arest în Bulgaria, după ce a încercat să fugă din țară – ar urma să afle miercuri dacă va fi adusă în România pentru a fi încarcerată. Decizia va fi luată de Curtea de Apel de la Sofia.

În 20 aprilie, Tribunalul din Blagoevgrad a decis că fostul ministru va fi extrădat în România, însă decizia nu a fost definitivă și a fost atacată de către Elena Udrea la Curtea de Apel de la Sofia.

Curtea de Apel de la Sofia ar urma să pronunțe miercuri o decizie definitivă privind cererea de extrădare

Curtea de Apel de la Sofia ar urma să pronunțe miercuri o decizie definitivă privind cererea de extrădare formulată de către autoritățile din România, până acum instanța amânând de mai multe ori pronunțarea sentinței. Ședința Curții de Apel de la Sofia este programată de la ora 13.00, potrivit HotNews.

Avocaţii Elenei Udrea au depus mai multe documente în care susțin că aceasta nu ar trebui extrădată

Conform reprezentanţilor Curţii de Apel de la Sofia, avocaţii Elenei Udrea au depus mai multe documente şi plângeri în care susțin că Elena Udrea nu ar trebui extrădată pe motiv că în România i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Avocaţii au mai invocat că unul dintre judecătorii români care au dispus decizia în dosarul ei nu depusese jurământul în calitate de magistrat.

Avocații au mai susținut că autorităţile române ar face presiuni pentru extrădarea Elenei Udrea, iar între timp aceasta ar fi primit „o serie de ameninţări”.

Judecătorii de la Curtea de Apel din Sofia au subliniat, potrivit Agerpres, că, în virtutea unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu sediul la Luxemburg, au obligaţia de a verifica acuzaţiile formulate de avocaţii Elenei Udrea, în virtutea dreptului la un proces echitabil. Curtea a solicitat părţii române toate documentele legate de dosarul Elenei Udrea, documente pe care instanța le-a primit.

Potrivit legii, dacă instanța din Bulgaria admite definitiv ca Elena Udrea să fie adusă în România, Politia Română, în colaborare cu autoritățile bulgare, stabilește o dată pentru predarea acesteia și preluarea sub escortă de către autoritățile judiciare din România.

Udrea și-ar putea ispăși pedeapsa la Penitenciarul pentru femei de la Tîrgșor (Prahova)

Dacă va fi adusă în România, Udrea și-ar putea ispăși pedeapsa la Penitenciarul pentru femei de la Tîrgșor (Prahova). Ea a fost încarcerată acolo și în primăvara lui 2015, după ce a fost arestată preventiv în dosarul “Gala Bute”.

Elena Udrea a fugit din România în 7 aprilie

Elena Udrea a fugit din România în 7 aprilie, cu câteva ore înainte ca instanța supremă să pronunțe soluția definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute.

Potrivit agenţiei bulgare de presă BTA, Elena Udrea a fost reţinută în apropierea punctului de frontieră Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia, în urma unei solicitări urgente a Poliţiei Române de a opri un vehicul care intrase în Bulgaria. La cererea autorităţilor române, aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore pentru a o împiedica să părăsească ţara sau să fugă, ulterior fiind arestată preventiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS