24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentInterceptările din dosarul poliţiştilor prinşi cu mită, excluse de instanţă

Interceptările din dosarul poliţiştilor prinşi cu mită, excluse de instanţă

Tribunalul Dolj a dispus excluderea interceptărilor făcute de SRI în dosarul celor zece poliţişti din cadrul IPJ Dolj la data faptelor, deferiţi justiţiei pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Anchetatorii au susţinut că inculpaţii nu ar fi sancţionat mai mulţi şoferi pentru abaterile constatate, cunoștințe ale agenților de poliție. De asemenea, unii şoferi ar fi primit câte un avertisment, însă ca pietoni. În unele cazuri, agenţii de poliţie ar fi primit diverse bunuri și bani de la şoferi.

Potrivit anchetatorilor, inculpaţii din acest dosar sunt acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu sau complicitate la abuz în serviciu. Faptele ar fi fost comise în anii 2015 şi 2016.

„În perioada 2015 – 2016, inculpații polițiști, cu ocazia efectuării activității de control a traficului rutier pe raza municipiului Craiova şi judeţului Dolj, nu au sancţionat conducători auto pentru abaterile constatate sau au omis, cu ştiinţă, să menţioneze în procesele – verbale de constatare a contravenţiilor rutiere, în ce au constat, în concret, faptele săvârşite, pe care nu le-au individualizat. Menționăm că o parte a conducătorilor auto opriţi în trafic erau cunoștințe ale agenților de poliție”, se arată într-un comunicat al DGA.

Unii şoferi au primit avertismente în calitate de pietoni

Oamenii legii au mai explicat că inculpaţii ar fi sancţionat unii şoferi cu avertisment, însă ca pietoni. Asta deşi au fost opriţi în trafic pentru săvârşirea unor contravenții în calitate de conducători auto. În unele cazuri, agenţii de poliţie ar fi pretins şi primit diverse bunuri și bani de la conducătorii auto opriţi în trafic.

Ofiţerii anticorupţie au susţinut că au fost efectuate mai multe percheziţii în birourile inculpaţilor.

„În cauză au fost efectuate percheziţii la birourile în care și-au desfășurat activitatea agenţii de poliţie rutieră inculpați, unde au fost identificate şi ridicate mai multe documente şi înscrisuri care au prezentat relevanţă în cauză, necesare probării activității infracționale a acestora”, au mai precizat anchetatorii.

Interceptările din dosar, excluse de instanţă

Cei zece inculpaţi din acest dosar au fost deferiţi justiţiei în noimebrie 2020. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj şi a intrat în procedură de cameră preliminară. Marţi, pe 1 martie, instanţa a admis în parte excepţiile invocate de şapte dintre inculpaţi.

Judecătorii au invocat mai multe decizii ale CCR şi au constatat nulitatea punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică. În final, instanţa a dispus excluderea din dosar a interceptărilor făcute de SRI.

„Dispune eliminarea mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată, precum şi îndepărtarea de la dosarul cauzei a suporţilor optici ce conţine rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică, precum şi eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de proba din rechizitoriul nr. 140/P/2017 din data de 05.11.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova”, a dispus instanţa.

Judecătorii au respins celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpaţi. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS