7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞeful salvamarilor din Eforie Nord, bătut de turişti pentru că patrula cu ATV-ul pe plajă

Şeful salvamarilor din Eforie Nord, bătut de turişti pentru că patrula cu ATV-ul pe plajă

Scandal uriaş pe plaja din Eforie Nord. Mai mulţi turişti s-au luat la bătaie cu doi salvamari. Oamenii s-ar fi năpustit cu pumnii asupra salvamarilor, supăraţi de modul în care ar fi condus ATV-urile pe plajă, scrie Observatornews.ro.

După ce şi-au împărţit pumni şi picioare, salvamarii, dar şi unul dintre turiştii implicaţi în scandal au ajuns la spital. Alţi patru oameni au fost audiaţi de poliţişti.

Una dintre vicitme, şeful salvamarilor din Eforie Nord, se află internată în spital cu leziuni grave. Are umărul dislocat şi fractură de mandibulă.

În acelaşi timp, un alt coleg de-ai lui, care a suferit leziuni mai puţin grave, a fost externat luni.

Conflictul ar fi pornit de la un ATV cu care salvamarii patrulează pe timp de zi plaja din Eforie, lucru care, se pare, i-a deranjat pe acei turişti, care i-au şi ameninţat cu o zi înainte.

Seara trecută şi-au dus planul la bun sfârşit. S-au strâns sub un foişor, în locul unde salvamarii monitorizează întreaga zonă, au fost înarmaţi cu sticle şi la un moment dat au sărit la bătaie.

După scandal, două victime au ajuns la spital cu multiple leziuni. Poliţia a deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

ISU Constanţa a intervenit cu două autospeciale SMURD B şi o şenilată

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean au arătat că au mai fost preluate două victime de către echipajele SAJ: una cu traumatism de membru superior şi cealaltă cu traumatism toracic şi fractură de membru superior), ambele fiind conştiente şi duse la Spitalul Judeţean.

Surse din cadrul anchetei au precizat că scandalul a pornit după ce turiştii ar fi fost nemulţumiţi de modul cum se deplasau salvamarii pe plajă cu ATV-ul. Cei şase turişti implicaţi în scandal sunt din Bucureşti şi au vârste cuprinse între 35-40 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS