8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAgent de poliție, încarcerat de foștii colegi

Agent de poliție, încarcerat de foștii colegi

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât să repingă apelul formulat de un fost agent de poliție din cadrul IPJ Dolj. Inculpatul, care a fost acuzat că a cerut șpagă pentru a ”aranja” un dosar penal, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare. La sfârșitul săptămânii trecute, bărbatul a fost ridicat de foștii colegi și dus în penitenciar.

Ofiţerii Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj anunţau, în noiembrie 2018, reţinerea unui agent principal de polițe. Acesta a fost acuzat de comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Anchetatorii au susținut că poliţistul a cerut mită pentru a ”aranja” un dosar penal. Este vorba de un dosar penal de conducere fără permis.

„Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii iulie 2018, polițistul a pretins şi primit suma de 700 euro şi 100 lei de la membrii familiei unei persoane încarcerate, pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar în care efectua cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, au precizat anchetatorii.

Agent de poliție, condamnat cu executare

Agentul de poliţie a fost arestat preventiv pe 6 noiembrie 2018, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. Bărbatul a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii decembrie 2018. A fost acuzat de luare de mită, trafic de influență, dar și de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. Ulterior, în februarie 2019, aceeaşi instanţă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat pe 24 martie 2020.

Inculpatul a fost condamnat pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa. După contopirea pedepselor, bărbatul a fost condmanat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

A urmat apelul, iar săptămâna trecută, pe 19 noiembrie, Curtea de Apel Craiova a dat o sentință definitivă în acest dosar. Instanța a respins apelul inculpatului, așa că acesta trebuie să execute pedeapsa stabilită de Tribunalul Dolj. Din pedeapsa primită se scade perioada petrecută în arest preventiv și la domiciliu(5 noiembrie 2018 – 2 februarie 2020).

Încarcerat de foștii colegi

Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, tot pe 19 noiembrie, polițiștii din Poiana Mare l-au dus în penitenciar pe bărbatul condamnat.

”Ieri, 19 noiembrie, polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Poiana Mare au identificat un bărbat de 30 de ani, din Desa. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Cel în cauză a fost încarcerat de polițiști în penitenciar”, au precizat oamenii legii.

Potrivit polițiștilor doljeni, bărbatul nu mai este angajat al IPJ Dolj.

Bărbatul acuzat de conducere fără permis, condamnat tot cu executare

Cât despre bărbatul care a încercat să scape de dosarul penal, acesta a fost condamnat definitiv în iunie 2018. În martie 2018, Judecătoria Băilești l-a condmnat pe inculpat la 8 luni de închisoare pentru conducere fătă permis. Instanța a dispus revocarea unei pedepse mai vechi, de 4 luni de închisoare cu suspendare. În final, inculpatul a fost condamnat la un an de închisoare cu executare.

Hotărârea instanței a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. În iunie 2018, instanța a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS