15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCarnavalul de la Rio, amânat din cauza Covid-19

Carnavalul de la Rio, amânat din cauza Covid-19

Carnavalul de la Rio a fost trecut şi el pe lista evenimentelor care au devenit victime ale pandemiei de COVID-19. Ediţia sa din 2021, care ar fi trebuit să aibă loc în februarie anul viitor, a fost amânată sine die, informează AFP, citată de Agerpres.

„Am ajuns la concluzia că evenimentul trebuie amânat. Pur şi simplu, nu putem să îl organizăm în februarie. Şcolile de samba nu vor avea nici timpul, nici resursele financiare şi logistice pentru a fi pregătite pentru februarie“, a declarat în faţa jurnaliştilor brazilieni Jorge Castanheira, preşedintele Ligii independente a şcolilor de samba din Rio de Janeiro (LIESA). Declaraţia a fost făcută joi seară, la finalul unei reuniuni a liderilor acestei asociaţii care organizează evenimentul.

Anunţul se referă doar la competiţia şcolilor de samba

În iulie, a apărut o avancronică a acestei decizii, atunci când cinci dintre cele 12 şcoli de samba au anunţat că în absenţa unui vaccin la sfârşitul lunii septembrie, vor solicita amânarea evenimentului.

„Nu este o anulare, este un raport. Căutăm o soluţie alternativă, ceva care va putea fi făcut atunci când siguranţa sanitară ne va permite să oferim oraşului contribuţia noastră (…) Însă nu suntem încă suficient de siguri pentru a putea să fixăm o dată“, a precizat Jorge Castanheira.

Anunţul făcut de LIESA se aplică doar competiţiei şcolilor de samba, care se desfăşoară pe emblematicul Sambadrom din Rio de Janeiro. Fiecare şcoală defilează cu aproape 3.000 de membri care poartă costume spectaculoase, dansează şi cântă pe durata întregii reprezentanţii, care durează puţin peste o oră.

În schimb, autorităţile municipale nu au anunţat deocamdată dacă serbările stradale vor fi autorizate. Carnavalul de la Rio conţine şi nenumărate defilări „de blocuri“, grupări de oameni din cartierele oraşului, care se distrează pe străzi.

Brazilia, a doua ţară din lume la numărul deceselor cauzate de COVID-19

Aceste petreceri sunt un coşmar mai ales pentru medicii epidemiologi, ţinând cont de promiscuitatea şi de imensitatea mulţimilor pe care le atrag. Milioane de persoane participă în fiecare an – atât brazilieni, cât şi turişti.

Un astfel de anunţ din partea LIESA era oarecum aşteptat în ultima vreme, mai ales din cauza prevalenţei puternice a noului coronavirus în Brazilia. Aceasta este a doua ţară din lume prin prisma deceselor cauzate de COVID-19, cu circa 140.000 de morţi, fiind depăşită doar de Statele Unite. Aproape 4,7 milioane de brazilieni au fost infectaţi cu SARS-CoV-2.

Epidemia de pe teritoriul acestei ţări uriaşe din America Latină a încetinit puţin după ce a atins un maxim în luna iulie. Dar, cu toate acestea, specialiştii au înregistrat în ultimele săptămâni o medie zilnică de 30.000 noi cazuri de infectare şi 735 noi decese, potrivit cifrelor comunicate de Ministerul Sănătăţii.

Statul Rio ocupă locul al doilea în topul celor mai afectate state federale din Brazilia de această pandemie, după Sao Paulo.

Carnavalul de la Sao Paulo din 2021 a fost amânat sine die încă din data de 24 iulie, inclusiv defilările stradale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS