14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFocar de infecţie cu noul coronavirus la Teatrul de Balet din Sibiu

Focar de infecţie cu noul coronavirus la Teatrul de Balet din Sibiu

Şapte angajaţi ai Teatrului de Balet din Sibiu sunt infectaţi cu noul coronavirus. Alte 58 de persoane cu care aceştia au intrat în contact sunt în carantină, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului.

„Vă informăm că în ceea ce privește situația epidemiologică în cadrul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu – Teatru de Balet Sibiu, în urma raportului anchetei epidemiologice, înaintat de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, în prezent a fost identificată evoluția unui focar de infecție, format din 7 persoane testate pozitiv. Focarul a fost identificat pe 3 august. În urma anchetei au fost identificați 58 de contacți, dintre care 32 sunt contacți de serviciu, iar 26 sunt contacți de familie“, informează Prefectura Sibiu.

Se evită scenele cu contact direct apropiat îndelungat

„În ceea ce privește măsurile dispuse de DSP Sibiu, s-au plasat în carantină la domiciliu cei 58 de contacți. S-a efectuat dezinfecția spațiilor de repetiții, precum și a întregii Case de Cultură. De asemenea, s-a solicitat un plan din partea unității cu privire la modalitățile de prevenire și control a răspândirii virusului SARS CoV-2. Astfel s-au restricționat scenele care implică un număr mare de persoane pe o suprafață restrânsă și se evită scenele cu contact direct apropiat îndelungat. Utilizarea dușurilor este interzisă, iar efectuarea coafurii și machiajului se face cu echipamente de protecție. De asemenea, li s-a recomandat angajaților să își monitorizeze starea de sănătate prin medicul de familie. În cazul în care prezintă simptome, trebuie să apeleze numărul de urgență 112 în vederea transportării la spital pentru evaluarea stării de sănătate și tratament specific“, se precizează în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS