28.9 C
Craiova
joi, 6 august, 2020
Știri de ultima oră Eveniment Au recunoscut că au depus documente false la APIA

Au recunoscut că au depus documente false la APIA

Procurorii DNA din Craiova au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu doi inculpaţi suspectaţi că au obţinut fără drept fonduri europene. Unul dintre inculpaţi a fost de acord să fie condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. Al doilea a acceptat o pedepsă de un an şi şase luni de închisoare, tot cu suspendare. Acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Dolj.

Procurorii DNA au anunţat, ieri, că a fost dispusă sesizarea Tribunalului Dolj cu două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Este vorba de două astfel de acorduri încheiate cu două persoane fizice, acuzate de folosire de documente false pentru obţinerea de fonduri europene.
Anchetatorii susţin că cei doi inculpaţi au declarat suprafeţe de teren agricol pe care nu le deţineau.

„În perioada 2011-2012, cei doi inculpați ar fi depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (contracte de arendă, diverse adeverințe, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate. Prin aceste demersuri, inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 8.704 lei”, au explicat procurorii DNA.

Au recunoscut faptele comise

Cei doi inculpaţi au recunoscut faptele comise în faţa anchetatorilor şi au fost de acord să încheie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

„În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora”, au mai susţinut anchetatorii.

Astfel, un inculpat a fost de acord să primească o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. Al doilea inculpat a acceptat o pedepasă de un an și şase luni închisoare, tot cu suspendare.
Acordurile încheiate de cei doi inculpaţi au fost trimse la Tribunalul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

AS Roma va fi cumpărată de miliardarul Dan Friedkin

Miliardarul american Dan Friedkin a semnat o...

ȘTIRI GdS

Incendiu de vegetație în București

În Capitală a izbucnit joi după-amiază un incendiu de vegetație. Opt autospeciale de stingere acționează la fața locului. Intervenţia pompierilor este înregunată...

VIDEO: Un afro-american a murit într-un penitenciar SUA după...

O înregistrare video făcută publică zilele trecute arată cinci ofițeri ai unui penitenciar din Carolina de Nord imobilizând un deținut care spune...

Un gheţar de pe Mont Blanc riscă să se...

În partea italiană a masivului Mont Blanc, un fragment dintr-un gheţar situat pe versantul estic al piscului Grandes Jorasses riscă să se...

Accident cu victime în Râmnicu Vâlcea

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian Nord, în urma coliziunii dintre...

DIICOT a pus sechestru pe averea lui Cristi Burci,...

Procurorii DIICOT au pus sechestru pe averea omului de afaceri Cristian Burci, patronul ziarului „Adevărul” și al postului de televiziune Prima TV....

Argeș: Un jandarm, găsit împușcat la locul de muncă

Un jandarm din Argeș a fost găsit mort, joi dimineață, împușcat la locul de muncă, iar prima ipotează luată în calcul este...