12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateExplozie la o garsonieră din Slatina. Trei persoane au ajuns la spital

Explozie la o garsonieră din Slatina. Trei persoane au ajuns la spital

-

Explozie la o garsonieră din Slatina în această dimineață. În urma incidentului locuința a luat foc. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri. Trei persoane au ajuns la spital. Deflagrația a afectat întregul imobil. Inspectoratul de Stat în Construcții a luat decizia ca locatarii tuturor celor 20 de locuințe să se cazeze în alte spații până se va face o expertiză tehnică a construcției,

Incendentul a avut loc la o garsonieră de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Slatina pe strada Aleea Mărului.

La fața locului au intervenit și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, concomitent cu evacuarea persoanelor aflate în bloc.

În garsoniera la care s-a produs explozia se aflau două persoane, o femeie, în vârstă de 75 de ani, găsită conștientă, cu arsuri de gradul II la nivelul capului și suspiciune de fractură la membrul superior stâng și un bărbat, în vârstă de 81 de ani, găsit conștient, cu arsuri de gradul II la membrul superior drept. Cele două victime au fost transportate la UPU Slatina. La fața locului a fost asistată și o femeie, cu atac de panică, dar aceasta a refuzat transportul la spital.

Ulterior, un echipaj SAJ, a transportat la UPU Slatina o altă femeie, cu probleme respiratorii.

Deflagrația a fost declanșată din cauza centralei termice

În urma incendiului au ars bunurile din garsoniera afectată și de explozie și a fost afectată și garsoniera alăturată, iar 83 de persoane au fost evacuate din bloc.

Deflagrația s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze care s-a produs la centrala termică.

În urma verificărilor efectuate la fața locului de reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Olt, s-a luat decizia ca 20 de garsoniere să nu mai fie locuite până la finalizarea expertizei tehnice. Pentru persoanele aflate în cele 20 de locuințe se pot asigura spații de cazare de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Slatina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șapte percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia

DNA efectuează joi șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia...

ȘTIRI GdS