Rectificările bugetare au devenit o prezență constantă pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului Local Craiova. Nici această lună nu face excepție, aleșii locali fiind chemați să aprobe o nouă modificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului pentru anul 2026. “Vor mai urma astfel de rectificări“, aunțau reprezentanții Primăriei Craiova în ședința Consiliului Local care a avut loc în prima parte a lunii iunie. Prin urmare, la ședința de azi se anunță o nouă rectificare de buget, pentr că sunt necesari mai mulți bani pentru iluminatul public, educație și asistență socială,

Altfel spus Consiliul Local urmează să aprobe o nouă rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, ca urmare a majorării unor venituri proprii și a alocărilor suplimentare primite de la bugetul de stat. Modificările vizează în principal finanțarea educației, a serviciilor sociale și a iluminatului public.
Bani din TVA
Potrivit documentației înaintate spre aprobare, veniturile bugetului local cresc prin actualizarea sumelor defalcate din TVA și prin încasări mai mari decât cele estimate inițial din taxe și impozite locale. Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a comunicat alocări suplimentare pentru finanțarea stimulentelor educaționale acordate copiilor proveniți din familii defavorizate, precum și pentru susținerea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de stat și în cel particular acreditat.
Bani din impozite și taxe

În același timp, Direcția Impozite și Taxe estimează venituri suplimentare de peste 1,4 milioane de lei provenite din impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice, taxele pentru eliberarea licențelor și autorizațiilor de funcționare și din impozitul pe transferul proprietăților imobiliare.
Unde pleacă banii

Cea mai importantă majorare de cheltuieli este prevăzută pentru iluminatul public. Direcția Servicii Publice solicită suplimentarea fondurilor cu 1,412 milioane de lei pentru asigurarea funcționării și întreținerii sistemului de iluminat din municipiu.
Educația reprezintă un alt domeniu prioritar al rectificării. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat vor beneficia de fonduri suplimentare pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, iar mai multe unități de învățământ particular și confesional acreditat vor primi finanțare pentru acoperirea drepturilor acestor elevi.
De asemenea, Liceul Voltaire va primi 47.000 de lei pentru achiziționarea unui sistem modern de control al accesului bazat pe turnicheți electronici, investiție menită să crească nivelul de securitate al unității de învățământ.
Și Direcția Generală de Asistență Socială Craiova va beneficia de fonduri suplimentare. Instituția solicită alocarea a 12.000 de lei pentru acordarea stimulentelor educaționale destinate copiilor proveniți din familii defavorizate, după modificarea valorii acestui sprijin financiar.
Venituri și cheltuieli
În urma rectificării, bugetul total al Municipiului Craiova va ajunge la 1,497 miliarde de lei la capitolul venituri și la 1,516 miliarde de lei la capitolul cheltuieli. Autoritățile locale susțin că modificările sunt necesare pentru acoperirea nevoilor identificate în cursul anului și pentru continuarea proiectelor și serviciilor publice destinate locuitorilor municipiului.

