7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCFR are un nou director general

CFR are un nou director general

CFR SA a anunțat că, începând de astăzi, Ioan Pintea a preluat conducerea companiei. Pintea a fost desemnat director general interimar de Consiliul de Administraţie.
 
”Ioan Pintea va coordona activitatea CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică, până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Ioan Pintea, de profesie inginer, a absolvit Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, Facultatea de Căi Ferate Drumuri și Poduri. Are o experiență de 30 de ani în domeniul feroviar. Până la preluarea noului mandat a deținut funcția de director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov”, transmite CFR.
 
Ioan Pintea și-a propus pentru perioada imediat următoare implementarea a două obiective importante, mai susține CFR. Este vorba de ”prioritizarea și accelerarea programelor de modernizare a infrastructurii feroviare, precum și promovarea altor obiective de investiții cu impact major in dezvoltarea rețelei feroviare”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS