33.3 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat cercetat sub control judiciar pentru dare de mită

Bărbat cercetat sub control judiciar pentru dare de mită

Un bărbat de 64 de ani a fost prins în flagrant în timp ce oferea unui poliţist 1.000 de lei ca să nu îi facă dosar fiului său, prins băut la volan. Poliţistul a refuzat banii, iar Serviciul Anticorupţie Dolj a organizat un flagrant. Bărbatul este cercetat sub control judiciar pentru dare de mită.

Potrivit unui comunicat al Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, un echipaj de poliţie a oprit, duminică, în trafic, pe DN 6B, în comuna Goieşti, judeţul Dolj, un bărbat care conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a refuzat recoltarea probelor biologice, iar tatăl acestuia, care a ajuns ulterior la spital, a promis ofiţerului de poliţie 3.000 de lei şi produse alimentare pentru a nu constata infracţiunea săvârşită de fiul său. Oferta a fost refuzată de poliţist.

„Ulterior, la sediul IPJ Dolj, unde conductărul auto a fost condus în vederea întocmirii actelor de constatare a infracţiunii, tatăl acestuia a reiterat oferta şi a oferit poliţistului suma de 1.000 de lei, din cei 3.000 lei promişi. Şi de această dată poliţistul a refuzat categoric şi a anunţat şeful ierarhic, precum şi DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, continuând să întocmească actele de constatare a infracţiunii. Ca urmare a sesizării, tatăl conducătorului auto a fost prins în flagrant imediat după ce a dat suma de 1.000 de lei ofiţerului de poliţie“, se arată în comunicat.

Bărbatul acuzat de dare de mită a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar apoi Tribunalul Dolj a dispus cercetarea sub control judiciar.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS