24 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Tânăr prins conducând fără permis

Dolj: Tânăr prins conducând fără permis

În data de 7 decembrie, polițiștii din Segarcea au oprit un autoturism care mergea pe strada Republicii, din localitate. Din cauză că șoferul nu a oprit la semnalul regulamentar, polițiștii au pornit în urmărirea sa, către comuna Drănic, informează IPJ Dolj. Mașina nu a oprit nici la semnalul polițiștilor din Drănic, îndreptându-se către satul Padea, unde a pătruns pe un drum comunal. Aici, șoferul a oprit autoturismul și a încercat să scape fugind.

Oprit cu focuri de armă

Polițiștii l-au prins abia după ce l-au fugărit și l-au somat cu focuri de avertisment. Aceștia au stabilit că era vorba despre un tânăr de 18 ani din localitatea Urzicuța, care nu avea permis și conducea mașina fratelui său, aflat în străinătate. Mai mult decât atât, autorizația de circulație provizorie a mașinii era expirată. Cercetările continuă sub aspectul săvârțșitii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere, precum și pentru furt în scop de folosință.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS