5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentNereguli grave depistate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Nereguli grave depistate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Procurorii Parchetului General, care au verificat activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au constatat mai multe nereguli, iar printre măsurile dispuse se numără infirmarea a 5 soluţii de netrimitere în judecată în dosare de viol şi sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru verificări.

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul General, controlul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost încheiat, fiind identificate o serie de deficienţe în activitatea procurorilor şi activitatea managerială a primului procuror, rezultând totodată, indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare.

Au fost dispuse următoarele măsuri pentru aceste nereguli:

  • Infirmarea din oficiu, ca nelegale şi netemeinice, a cinci soluţii de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracţiuni de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal;
  • Sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control şi verificarea activităţii manageriale a primului procuror;
  • Solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de a dispune măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor constatate şi îmbunătăţirii activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal;
  • Solicitarea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române de a întreprinde demersurile necesare în vederea soluţionării cu celeritate a cauzelor aflate în instrumentarea organelor de cercetare penală, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Activitatea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal va fi reevaluată peste 6 luni. Controlul a fost dispus în urma cazului de la Caracal.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS